- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (18.06.2015, 13:22)
- Ana Borlescu
Partidul rezultat din fuziunea PLR-PC se va numi ALDE şi va candida independent la alegeri
Noul partid politic care va rezulta din fuziunea PLR-PC se va numi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) şi va candida independent la alegerile locale şi parlamentare, "fără alianţe", au anunţat joi viitorii co-preşedinţi ai partidului, Călin Popescu-Tăriceanu (PLR) şi Daniel Constantin (PC).
Urmărește
10832 afișări
Partidul rezultat din fuziunea PLR-PC se va numi ALDE şi va candida independent la alegeri
"Noul partid va fi denumit ALDE, adică Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Noul partid va face parte din familia liberală europeană. Colegii noştri liberali care sunt la curent cu discuţiile dintre noi, i-am informat pe tot parcursul acestei perioade, despre negocierile pe care le-am avut, sunt foarte bucuroşi să ne primească în familia lor", a spus preşedintele PLR.
În ceea ce priveşte sigla noului partid, aceasta a generat încântare în rândul colegilor liberali europeni, susţine Tăriceanu.
"Sigla este numai parţial asemănătoare ALDE. La nivel european are două personaje care se ţin mână în mână şi care reprezintă solidaritatea, pe când noi avem ca simbol un simbol care este foarte răspâdit în lumea liberală, şi anume o pasăre în zbor", a explicat Tăriceanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
-
Zelenski afirmă că Ucraina nu va recunoaşte niciodată teritoriile ucrainene ocupate de armata Moscovei ca parte a Rusiei
Reprezentanţii noii formaţiuni politice au stabilit deja că la alegerile parlamentare şi la cele locale vor participa independent, iar candidaţii vor fi stabiliţi prin alegeri interne.
"La alegerile viitoare vom candida ca formaţiune de sine stătătoare, independenţi, nu vom merge în nicio alianţă. Acest lucru este valabil atât pentru alegerile locale, cât şi pentru alegerile parlamentare. Avem structuri în teritoriu, avem numeroşi aleşi, care cu toţii şi-au exprimat dorinţa, bazându-se pe propria capacitate, de a candida pe liste proprii", a mai spus Tăriceanu.
Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că va participa, săptămâna viitoare, în 24 iunie, la reuniuniea liderilor partidelor liberale din Europa, la Bruxelles, pentru care a primit deja o invitaţie oficială. De asemenea, noua formaţiune politică a primit o invitaţie de a se alătura partidului european ALDE.
Vineri va avea loc un congres de fuziune a PLR şi PC, având în vedere că au fost încheiate toate discuţiile, au fost stabilite principiile în baza cărora se va face fuziunea şi ideile politice care vor fi promovate de noul partid.
Noua formaţiune politică va reprezenta clasa de mijloc, întreprinzătorii, profesiile liberale, pe cei care lucrează în serviciul public, în economie, a spus Tăriceanu, subliniind că partidul va apăra şi va promova drepturile şi libertăţile individului, puse la grea încercare de instituţii ale statului, având în vedere că "România este în regres".
"Este un rezultate firesc, o alternativă care se cere, mai ales după evoluţiile politice din ultimii ani, culminate cu alegerile prezidenţiale din anul 2014, aceea de a avea o alternativă la ce înseamnă astăzi partea politică de stânga, partea politică de dreapta şi, mai ales, pentru acel electorat de centru, care astăzi nu se regăseşte în nicio parte, dar care în egală măsură este dezamăgit de ce înseamnă astăzi liberalismul prin Partidul Naţional Liberal, amestecat oarecum cu valorile Partidului Democrat Liberal", a declarat Daniel Constantin.
Liderii PLR şi PC au avut, marţi, o şedinţă "pentru a pune la punct ultimele detalii cu privire la fuziunea celor două partide", conducerea noii formaţiuni urmând să fie asigurată de către doi copreşedinţi, potrivit unui comunicat al PLR.
Membrii comisiei mixte PLR-PC au susţinut că "obiectivul este de a consolida o a treia forţă politică a ţării, o forţă etică de centru, a clasei de mijloc, a acelora care lucrează în serviciul public, a întreprinzătorilor din toate sectoarele economiei, a practicienilor profesiilor liberale, a românilor pentru care libertatea individuală este pusă cu adevărat în valoare prin asumarea activă a responsabilităţii pentru propriul destin, pentru soarta comunităţii şi prosperitatea naţiunii", se mai arată în comunicat.
În prezent, PC şi PLR formează grupuri parlamentare comune la Senat şi la Camera Deputaţilor.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe