PDL părăseşte şedinţa Comisiei juridice. Ziariştii, invitaţi afară din sală pentru a se da votul

Deputaţii PDL au părăsit, marţi, şedinţa Comisiei juridice în care urma să se discute despre cererea USL de revocare din funcţie a Robertei Anastase, după ce au solicitat o amânare a lucrărilor comisiei până miercuri dimineaţă pentru ca Anastase să-şi formuleze apărarea.

Urmărește
138 afișări
Imaginea articolului PDL părăseşte şedinţa Comisiei juridice. Ziariştii, invitaţi afară din sală pentru a se da votul

PDL părăseşte şedinţa Comisiei juridice; şi ziariştii, invitaţi afară din sală pentru a se da votul

Imediat şi jurnaliştii au fost invitaţi să iasă din sală pentru a se da votul în privinţa cererii de revocare a Robertei Anastase.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, le-a transmis deputaţilor din Comisia juridică, printr-un document scris, că nu cunoaşte natura acuzaţiilor care i se aduc şi le-a solicitat să-i acorde un termen rezonabil până miercuri dimineaţă pentru a-şi formula apărarea şi pentru a consulta stenograma şedinţei în care aceasta ar fi încălcat Regulamentul.

Reprezentanţii PDL din Comisia juridică au apreciat că Anastase ar trebui să fie invitată la şedinţa Comisiei şi să-şi prezinte apărarea.

Roberta Anastase le-a transmis, după câteva minute, un răspuns deputaţilor din Comisia juridică şi a precizat că înţelege să se desfăşoare şedinţa Comisiei juridice privind o presupusă încălcare a regulamentului de către ea.

"Nu cunosc natura acuzaţiilor care mi se aduc. V-aş ruga să-mi acordaţi un termen rezonabil, până mâine dimineaţă, pentru a consulta stenograma şedinţei şi pentru a-mi formula apărarea", a precizat Anastase prin documentul adresat Comisiei, document citit de preşedintele Comisiei, Daniel Buda.

Cererea PDL şi a Robertei Anastase pentru a fi amânată şedinţa Comisiei până miercuri dimineaţă a fost respinsă de Comisia juridică, doar 9 deputaţi fiind pentru amânare, iar 12 fiind împotrivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici