PDL şi PNŢCD au semnat un protocol de colaborare politică

PDL şi PNŢCD au semnat, luni, în Biroul Permanent Naţional, un protocol de colaborare, prin care se oficializează sprijinul comun pentru candidatura lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului PDL şi PNŢCD au semnat un protocol de colaborare politică

PDL şi PNŢCD au semnat un protocol de colaborare politică (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Anunţul a fost făcut de preşedinţii celor două partide, Emil Boc şi Marian Petre Miluţ, care au precizat că protocolul a fost adoptat în unanimitate de Biroul Permanent Naţional al PDL.

Liderul PDL a declarat că protocolul de colaborare are la bază apartenenţa comună a celor două partide la Partidul Popular European.

Emil Boc a mai spus că cele două partide îşi propun susţinerea comună a efortului de reformare a statului român şi au ca obiectiv politic imediat susţinerea candidaturii preşedintelui Traian Băsescu la prezidenţiale.

"Acest prim pas de colaborare deschide calea unei colaborări viitoare pentru ceea ce înseamnă alegerile parlamentare şi locale din anii ce vor urma", a mai spus Boc, precizând că nu s-a discutat despre funcţiile pe care PNŢCD le-ar putea prelua în urma semnării acestui protocol de colaborare.

"Evident că în actul guvernamental vom folosi toate resursele politice pe care ambele partide le au", a spus Boc.

La rândul său, Marian Petre Miluţ a spus că semnarea acestui act reprezintă un pas important pentru PNŢCD, pe drumul reintegrării sale şi a anunţat că partidul pe care îl conduce va pune la dispoziţia campaniei prezidenţiale toate resursele şi logistica.

El a spus că în campanie PNŢCD va susţine candidatura lui Traian Băsescu şi se va implica direct în campanie cu tot ce poate oferi acest partid.

"Vom merge împreună atât în 22 decembrie, cât şi în 6 decembrie, şi sperăm ca Traian Băsescu, candidatul nostru, să fie în continuare preşedintele României", a afirmat Miluţ.

Despre o posibilă contestare a protocolului de către cealaltă aripă din PNŢCD, Marian Miluţ a precizat că este dreptul acesteia să conteste orice.

"Nu pot să discut cu grupări din cadrul unui partid, un partid cu prestaţie europeană nu poate avea grupări", a adăugat el.

Întreat cum comenează faptul că PNŢCD a avut până de curând un astfel de protocol cu PNL, Miluţ a spus: "Eu cred că am stat destul la uşa PNL. Trebuie să încetăm cu astfel de lucruri care nu se finalizează".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, anunţa, recent, că a semnat un protocol de colaborare cu PNŢCD-Sârbu, în vederea sprijinirii sale la prezidenţiale, în urma căruia va fi încheiată o alianţă electorală pentru viitoarele alegeri şi vor fi desemnaţi specialişti ai PNŢCD când PNL revine la guvernare.

Ulterior, preşedintele PNŢCD Marian Miluţ i-a cerut liderului PNL Crin Antonescu să denunţe "aşa-zisul protocol" de colaborare între PNL şi PNŢCD semnat cu Radu Sârbu şi Liviu Petrina, susţinând că respectivul document este "lovit de nulitate absolută", iar demersul de a-l semna are "conotaţii infracţionale".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici