Ponta: Am prezentat tehnic la USL ce s-a discutat cu FMI. E adevărat, e tehnic, poate nu se reţine

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că în USL a prezentat "tehnic" tot ceea ce s-a discutat cu FMI, inclusiv despre acciză şi reeşalonarea creditelor, el spunând totodată: "E adevărat, sunt măsuri tehnice, poate nu se reţin".

Urmărește
297 afișări
Imaginea articolului Ponta: Am prezentat tehnic la USL ce s-a discutat cu FMI. E adevărat, e tehnic, poate nu se reţine

Victor Ponta (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Vreau să lămurim foarte clar, că a fost o mică neînţelegere. Noi am discutat şi am prezentat toate măsurile cu FMI. E adevărat, sunt măsuri tehnice, poate nu se reţin întotdeauna foarte clar. Noi am prezentat tehnic tot ce am discutat cu FMI", a spus Ponta.

Întrebat dacă susţine, astfel, că liderul liberal Crin Antonescu nu a înţeles despre ce e vorba, având în vedere că măsurile prezentate erau "tehnice", Ponta a răspuns: "Am avut multe subiecte duminică seară. A fost, evident, ce facem cu acciza, ce facem cu creditele, ce facem cu cele 20 de locuri nou create, ce stabilim. Într-un fel, diminică seară noi am cerut un mandat politic pentru discuţia cu cei de la FMI şi evident că discuţiile au fost tot timpul alături de miniştri liberali".

El a precizat că în cazul reeşalonării creditelor nu trebuie să decidă PNL.

"Aici nu trebuie să decidă PNL. Aici trebuie să discute USL care e poziţia Guvernului, care e sprijinul pentru Guvern în negocierile cu FMI şi aici am avut un mandat total din partea USL. A fost unul din subiectele pe care le-am discutat duminică seară, după şedinţa CSAT", a susţinut Ponta.

Întrebat cum comentează declaraţia liberalului Klaus Iohannis, care a arătat că PNL nu agreează măsura reeşalonării creditelor, nefiind de dreapta, Ponta a menţionat că Iohannis nu a participat la şedinţă.

"Sincer, cred că e o prostie să mai vorbeşti de măsuri de dreapta şi de stânga. Ce e de dreapta şi de stânga? Banii care se scot de la bănci, pentru că e vorba de provizioane pentru credite neperformante, se duc la populaţie care îi cheltuie şi creşte consumul. Ce e neliberal în asta? Sau cine mai e liberal acuma în România ca să ne spună cum e cu liberalismul sau cu social-democraţia?", a adăugat Ponta.

El a precizat că măsură este foarte bună pentru români.

"Haideţi să fim serioşi: vorbim de faptul că este o măsură economică foarte bună. Dacă nu era bună, nu o accepta nici BNR, nici CE şi FMI şi cred că e un lucru bun pentru români. Aici nu ţine de PNL, de PSD", a spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut că măsura privind reeşalonarea creditelor la bănci nu a fost discutată în USL, declaraţia sa fiind în contradicţie cu aceea a premierului Victor Ponta, care a susţinut că acest lucru s-a discutat în USL duminică seară.

"Nu s-a discutat nici în USL, nici în întâlnirea PNL cu FMI", a declarat Crin Antonescu joi pentru "Gândul".

În schimb, premierul Victor Ponta a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că măsura privind reeşalonarea creditelor a fost discutată în USL duminică seară.

"Măsura privind reeşalonarea creditelor a fost discutată în USL duminică seară, după şedinţa CSAT", a precizat Ponta.

De altfel, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat miercuri seară la TVR că măsura Guvernului privind reeşalonarea creditelor la bănci nu a fost discutată şi agreată în PNL, menţionând că în opinia sa nu este o măsură liberală şi va solicita clarificări la Delegaţia Permanentă a partidului.

Iohannis a fost întrebat dacă măsura Guvernului este una liberală.

Sunt sceptic, ca să nu spun altceva. Pe de altă parte, sunt puţin surprins fiindcă este o măsură care – cel puţin aşa am înţeles eu de la televizor – a fost discutată, negociată şi acceptată de FMI. Surprinderea mea vine din faptul că ea nu a fost discutată în partid. Şi atunci, sigur, se pune problema dacă Guvernul a avut o şansă enormă să introducă această măsură în registrul măsurilor discutate cu FMI şi nu a mai avut răbdare să se discute în partidele politice această măsură, sau dacă din alte motive pe care nu le cunosc s-a omis consultarea politică. Una peste alta, această măsură la noi în partid nu a fost discutată, deci cert nu a putut fi agreată, cum nu a fost discutată”, a susţinut prim-vicepreşedintele PNL.

El a mai precizat că în opinia sa “nu este o măsură liberală” cea anunţată de Guvern şi asumată de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

Iohannis a precizat că la Delegaţia Permanentă a PNL de vineri va solicita clarificări în privinţa modului în care s-a decis promovarea măsurii, fără consultarea PNL.

Luni seara, la finalul discuţiilor cu FMI, premierul Ponta a confirmat informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind programul de stimulare a consumului pregătit de Guvern, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare.

Guvernul estimează că această schemă de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români, iar băncile ar putea reduce ratele la credite cu până la 4 miliarde de lei în 2014.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, la 24 ianuarie, că Guvernul vrea să stimuleze consumul printr-un credit fiscal, sub forma unei reduceri acordate la plata impozitelor, pentru persoanele cu venituri sub medie care obţin de la bancă restructurarea creditelor, dar numai în condiţii stabilite de stat, cu prelungirea scadenţei până la doi ani.

Potrivit unui proiect prezentat atunci, statul urma să ofere o reducere la plata impozitului cu cel mult 350 de lei, iar aceasta va fi aplicată doar la expirarea perioadei de reeşalonare.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat, însă, luni că reducerea de impozit va fi de cel mult 200 de lei pe lună, dar nu mai mult decât impozitul datorat de fiecare persoană în parte.

Potrivit calculelor lui Voinea, impactul peste doi ani va fi de circa 0,1% din PIB, bani care în mare parte se vor încasa până atunci prin efectele de antrenare ale restructurărilor.

El a arătat că schema va intra în vigoare începând cu luna aprilie.

În aceste condiţii, impactul bugetar este minim în primii ani de aplicare a sistemului de facilităţi.

Sistemul este opţional pentru bănci, iar Guvernul nu a anunţat că ar fi încheiat vreo înţelegere cu instituţiile de credit.

Restructurarea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, prima dintre acestea restricţionând aplicarea doar la credite fără întârzieri la plată sau cu întârzieri de cel mult 90 de zile.

Practic, forma propusă de Guvern nu facilitează, ci restricţionează modalităţile de restructurare pe care le practică băncile.

Operaţiunea trebuie să conducă la diminuarea cu cel mult jumătate şi nu cu mai mult de 500 lei (sau echivalentul în lei aferent valutei în care a fost acordat ori la care este indexat creditul) a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului aferente creditului supus restructurării, pentru o perioadă de cel mult doi ani.

"Doar principalul se înjumătăţesc, nu şi dobânda, pentru că rata e sursa de profit a băncii şi ea trebuie plătită integral", a precizat Voinea.

Banca trebuie să asigure prelungirea duratei iniţiale a creditului cu perioada pentru care se diminuează obligaţiile de plată, adică cel mult doi ani.

Restructurarea poate fi acordată o singură dată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiţia ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică determinată anterior.

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat în mai multe rânduri că Guvernul Ponta lucrează la un program de stimulare a consumului, cară să susţină creşterea economică din acest an.

Statul limitează, însă, accesul populaţiei la un astfel de mecanism prin introducerea unui plafon privind venitul debitorului, care nu poate depăşi venitul net mediu pe economie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici