Aflat în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), şeful Guvernului a răspuns şi întrebărilor legate de reorganizarea României şi problema minorităţilor naţionale, asigurând că autorităţile de la Bucureşti nu vor încălca drepturile grupurilor minoritare prin soluţiile care vor fi găsite.
În cazul regiunilor de dezvoltare care urmează să fie constituite, premierul a asigurat că decizia finală va fi luată în urma consultărilor cu toate partidele aflate în Parlament, inclusiv cu UDMR.
„Nu sunt sigur dacă rezultatul final va fi de 8 (regiuni de dezvoltare-n.r.), pot fi 10, 12 sau 16, dar pot să asigur că vom lua o decizie doar prin consultarea tuturor partidelor din Parlament, unde şi comunitatea maghiară este reprezentată, şi că nu va fi o decizie împotriva drepturilor vreunei comunităţi minoritare, ci bazată doar pe criterii economice şi sociale”, a spus Ponta.
El a asigurat că graniţa actuală a judeţelor nu va fi modificată şi a explicat că necesitatea înfiinţării unor noi regiuni este legată de o mai bună absorbţie a fondurilor UE.
În privinţa însemnelor grupurilor minoritare, premierul a arătat că îşi propune ca în acest domeniu să existe norme legale clare, în baza cărora instituţiile administraţiei centrale să arboreze însemnele naţionale şi ale Uniunii Europene, iar instituţiile locale să aibă dreptul de a adopta propriile simboluri, atât timp cât acestea nu încalcă standardele UE.
„Sunt gata să iniţiez dialogul cu toate partidele şi reprezentanţii societăţii civile pentru a avea o legislaţie foarte clară”, a afirmat Ponta, adăugând că dialogul este soluţia de rezolvare, nu extremismul.
Premierul Victor Ponta se află, joi, la Strasbourg, pentru întâlniri cu membrii APCE.