Ponta: Băsescu e lipsit de discernământ. Suspendarea sa e speculaţie de presă

Premierul Victor Ponta l-a acuzat, marţi, pe preşedintele Traian Băsescu de lipsă de discernământ, ca urmare a refuzului şefului statului de a semna Memorandumul cu FMI, liderul PSD susţinând însă că suspendarea preşedintelui, ca urmare a acestui fapt, este o speculaţie de presă.

Urmărește
391 afișări
Imaginea articolului Ponta: Băsescu e lipsit de discernământ. Suspendarea sa e speculaţie de presă

Ponta: Băsescu e lipsit de discernământ. Suspendarea sa e speculaţie de presă (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Întrebat dacă poate fi acuzat Traian Băsescu de subminarea economiei naţionale în aceste momente, Ponta a răspuns: "Nu. Cred că acuzaţia cea mai sigură este aceea de lipsă de discernământ".

"Totuşi, să arunci ţara aşa într-un blocaj doar pentru ca să nu facem noi Comisia de anchetă, să nu facă Parlamentul Comisie de anchetă, mi se pare o lipsă de discernământ", a spus Ponta.

Întrebat dacă lipsa de discernământ pe care a invocat-o poate să reprezinte în momentul de faţă un motiv pentru o nouă suspendare din funcţie a şefului statului, Ponta a răspuns: "De ce mergeţi aşa? Astea-s speculaţiile dumneavoastră de presă".

Ponta s-a declarat totodată convins că Guvernul va aplica proiectul de buget pe care Parlamentul îl va vota.

"Noi nu vrem să forţăm mâna nimănui. Noi aplicăm legile şi Constituţia. Parlamentul dezbate Legea bugetului, sunt convins că până la urmă vom reuşi să o aplicăm", a spus Ponta.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, luni seară, că preşedintele Traian Băsescu "este iresponsabil, se apropie de demenţă", dar că trebuie să înţeleagă faptul că, "indiferent ce-ar face, popular n-o să mai fie niciodată decât dacă rămâne în Partidul Popular".

"E iresponsabil, se apropie de demenţă şi lucru ăsta nu e bun. Nu avem nevoie de asta. Avem nevoie de linişte, suntem în perioada sărbătorilor, acum ne confruntăm pe buget, că nu vrea Băsescu buget, acordul cu FMI, că nu vrea Băsecu acord cu FMI. Mâine ce nu mai vrea? Nu mai vrea să trăim, şi atunci noi suntem de acord?", a declarat Ilie Sârbu.

El a spus că preşedintele a ieşit "iarăşi la ora cucului" la televizor.

Întrebat despre faptul că preşedintele Băsescu invocă problema accizei la carburanţi, Ilie Sârbu a spus că "problema mare a preşedintelui e alta".

"Problema mare a preşedintelui e alta. Asta trebuie să vedem noi, ce se întâmplă cu preşedintele în ultima perioadă. Cred că are o altă problemă", a adăugat Sârbu fără a face alte precizări.

El a mai spus că acciza este doar "un motiv".

"E un motiv ăsta. Ştim cu toţii de la început, e doar un motiv. A căutat un motiv. De ce nu se uită pe buget poate la alte capitole unde ar trebui să intervină preşedintele ţării? Să plângă de mila copiilor, de mila handicapaţilor, de mila pensionarilor, de mila agriculturilor. A găsit el aşa o chestie care crede că-l face popular. El trebuie să înţeleagă un lucru, că indiferent ce ar mai face, popular n-ar mai fi niciodată, decât dacă rămâne în Partidul Popular!", a susţinut Ilie Sârbu.

Sârbu a fost întrebat dacă pot exista consecinţe pentru Traian Băsescu din partea USL, în urma respingerii memorandumului cu FMI.

"Astea sunt mult mai grave decât o suspendare... Sunt în Constituţie şi alte prevederi, dar când vrei să nenoroceşti o ţară, sunt punere sub acuzare, sunt lucruri care pot fi discutate. Cum? Pe ce motiv? Dacă ar fi vorba şi ar vrea să fie credibil pentru această acciză, pentru noi cei care mergem cu maşinile, ştim că preţul barilului de petrol scade şi nu are influenţă", a declarat liderul senatorilor PSD.

El a mai afirmat că, dacă şeful statului se "comportă ca acum", este foarte sceptic în privinţa finalizării ultimului an de coabitare cu acesta.

Sârbu a menţionat că va trebui să existe o decizie nu numai a USL în privinţa "comportamentului" lui Traian Băsescu, ci şi a celorlalte grupuri parlamentare.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici