Ponta: Băsescu mi-a zis că nu promulgă bugetul şi că îl va trimite la Parlament în ultima zi

Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu i-a comunicat, marţi, în contextul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, că nu va promulga Legea bugetului de stat şi că o va trimite Parlamentului spre o nouă dezbatere în ultima zi a termenului legal prevăzut de Constituţie.

Urmărește
1119 afișări
Imaginea articolului Ponta: Băsescu mi-a zis că nu promulgă bugetul şi că îl va trimite la Parlament în ultima zi

Ponta: Băsescu mi-a zis că nu promulgă bugetul şi că îl va trimite la Parlament în ultima zi (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Întrebat, la România TV, dacă a vorbit ceva cu Traian Băsescu legat de problema bugetului, premierul Ponta a răspuns :"Da. Mi-a zis că nu promulgă bugetul şi că îl va trimite la Parlament în ultima zi din cele 20 prevăzute de Constituţie".

Şeful statului a precizat, în mai multe rânduri, că va respinge Legea bugetului de stat în condiţiile în care acesta conţine creşterea accizei la carburant.

În urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină, utilizată de către transportatorii de marfă, pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat atunci că a luat notă de declaraţia premierului Victor Ponta şi de informarea pe care i-a făcut-o acesta anterior anunţului că este dispus să renunţe la acciza pe motorină, arătând că nu este un lucru care să îl satisfacă, dar demonstrează că se poate "construi un dialog" în continuare.

Săptămâna trecută, premierul a declarat că aşteaptă încă răspunsul Comisiei Europene pentru amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină şi că, după ce va avea acest răspuns, va discuta cu preşedintele Traian Băsescu, cu propunerea ca acesta să promulge bugetul de stat.

Legea bugetului a fost adoptată de Parlament, dar preşedintele a promulgat doar bugetul asigurărilor sociale de stat, nu şi bugetul de stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici