- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (07.02.2013, 15:00)
- Liviu Dadacus
Ponta: Băsescu va sta la aceeaşi masă cu premierul ungar. E o bună ocazie să lămurească lucrurile
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că preşedintele Traian Băsescu va sta, în cursul zilei, la Consiliul European, la aceeaşi masă cu primul-ministru ungar, el opinând că este o bună ocazie pentru ca cei doi oficiali să lămurească lucrurile legate de scandalul diplomatic.

Ponta: Băsescu va sta la aceeaşi masă cu premierul ungar. E o bună ocazie să lămurească lucrurile (Imagine: Octav Ganea / MediafaxFoto)
"Sunt convins că azi la Consiliul European, unde preşedintele ţării va sta practic la aceeaşi masă a Consiliului European cu primul-ministru maghiar, e o ocazie foarte bună ca să lămurească lucrurile", a spus Ponta.
Ponta a spus că el, în calitate de premier, nu va discuta cu omologul său ungar pe tema aceasta şi că nu îl interesează opinia acestuia referitoare la acest subiect.
Întrebat dacă va discuta problema steagurilor cu omologul său din Ungaria, Ponta a răspuns: "Nu. Problemele de legislaţie internă şi de respectare a minorităţilor în România sunt problemele noastre. Nu are nicio treabă primul-ministru maghiar cu chestia asta şi nu mă intersează opiniile lui pe această temă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Hurezeanu, despre schimbarea sferelor de influenţă ale Rusiei: Nu există intenţie confirmată
-
Avertismentul unui oficial german de top: „Relaţiile transatlantice s-au încheiat”
-
SUA se opun numirii Rusiei drept agresor într-o declaraţie a G7. Trump ar vrea îndulcirea limbajului la adresa Rusiei. Participarea lui Zelenski la summit este incertă
Ponta a spus că, din punctul său de vedere, nu este o problemă în România.
"Eu am văzut multe din poziţiile minorităţii maghiare de ieri. Au fost poziţii echilibrate şi raţionale. Cred că această provocare are legătură cu alegerile şi cu situaţia politică din Ungaria şi nu-mi face deloc plăcere şi mi se pare incorect ca România să fie folosită ca subiect în alegeri interne din ţara vecină", a spus Ponta.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe