„Azi am avut o discuţie cu domnul Bolcaş, care mi-a spus că nu doreşte să candideze având în vedere aversiunea preşedintelui Traian Băsescu şi nu doreşte să mă implice nici pe mine în bătălia cu Traian Băsescu. Domnul Bolcaş rămâne un jurist cu un cuvânt greu de spus. Era important ca o instituţie importantă, precum Curtea Constituţională, să nu fie blocată de bătălia pe care preşedintele Traian Băsescu anunţa de altfel că o va duce”, a spus Ponta, precizând că în cursul acestei zile a vorbit despre această situaţie şi cu preşedintele CC, Augustin Zegrean.
Fostul parlamentar PRM Lucian Bolcaş, care s-a întâlnit, luni dimineaţă, la Guvern, cu premierul Victor Ponta, a declarat, la Antena 3, că a refuzat numirea la Curtea Constituţională.
Bolcaş, propus de PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, a spus că a luat decizia pentru că s-au asociat numelui său „acuzaţii nefondate”, catalogând drept „o mârşăvie” atacurile la adresa sa.
„Premierul a înţeles punctul meu de vedere şi îi mulţumesc”, a spus Bolcaş.
El a adăugat că acuzaţiile neîntemeiate la adresa sa se resfrâng asupra celor care l-au susţinut.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu va participa la ceremonia de depunere a jurământului de către Lucian Bolcaş ca judecător al Curţii Constituţionale, arătând că i se pare „inadmisibil” să fie numit la CC „un om cu mentalitatea” acestuia.
„Eu nu voi participa la ceremonia de depunere a jurământului de către acest domn”, a spus preşedintele Băsescu, într-o emisiune a postului B1 TV.
Preşedintele a menţionat că legea Curţii Constituţionale spune că un nou judecător depune jurământul în faţa preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere.