Ponta despre condamnarea lui Dragnea: Toţi mergem pe stradă şi bem apă, dar îl luăm pe unul singur

Decizia instanţei de condamnare a lui Liviu Dragnea pentru campania la referendumul din 2012 necesită clarificarea modului de organizare a campaniei electorale în viitor şi dacă politicienii trebuie să stea în case cu telefonul închis, afirmă liderul PSD, premierul Victor Ponta.

Urmărește
738 afișări
Imaginea articolului Ponta despre condamnarea lui Dragnea: Toţi mergem pe stradă şi bem apă, dar îl luăm pe unul singur

Liviu Dragnea (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

"Toţi suntem la fel de nevinovaţi. Mi se pare un lucru pe care orice om de bun-simţ, care nu e speriat de moarte că i se face şi lui un dosar, cred că îl gândeşte ca şi mine. OK, am înţeles condamnarea lui Dragnea ca o condamnare a tuturor, a celor care l-am suspendat pe Băsescu, am făcut campanie pentru referendum, am votat. Dacă Dragnea se ducea şi îi lua preşedinţia de la Băsescu, să şi-o ducă el acasă, era normal, dar când vorbim de ceva ce am făcut toţi şi am făcut bine (...) Toţi mergem pe stradă şi îl luăm pe unul singur, toţi bem apă şi îl luăm pe unul singur", a spus Ponta într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, susţinută alături de Liviu Dragnea.

El a adăugat că regretă că, la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu, Curtea Constituţională "a omorât cel mai democratic moment al României", când au votat 7,4 milioane persoane, şi a făcut referire la "nemernicia liderilor PNL" care susţineau demiterea lui Dragnea deşi la rândul lor au participat, în 2012, la campania pentru referendum.

"O să facem la anul campanie stând toţi închişi în case, ne închidem şi telefoanele ca nu cumva să ne sune cineva, dar cum votează oamenii? După ce, dacă noi stăm toţi închişi în case ?", a mai afirmat Ponta.

În conferinţă a intervenit şi Dragnea, care a arătat că nu înţelege cum o strategie politică de campanie este considerată infracţiune şi că problema la care trebuie prezentat, cu curaj, un răspuns este dacă în România mai poate fi organizată o campanie electorală pe baza actualei legislaţii.

El a precizat din nou că rămâne în PSD, deoarece acest lucru "încă nu" este considerat infracţiune, Ponta replicând râzând: "Eh, nu mai zi, nu le mai da idei !".

Premierul Victor Ponta i-a mulţumit, sâmbătă, la Târgu Jiu, "lui Liviu (n.r. - Dragnea, ministrul demisionar al Dezvoltării Regionale, aflat lângă el), care s-a implicat foarte mult în proiectul modernizării stadionului" din municipiu, adăugând că "în România, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită"

Premierul Victor Ponta şi ministrul demisionar al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, condamnat, vineri, de instanţa supremă la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul", se află la Târgu Jiu, petru semnarea contractului privind modernizarea stadionului din municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ponta le-a urat contructorilor să se încadreze în termenul de execuţie a lucrărilor, prevăzut în contract, adăugând că, de regulă, în România termenele de realizare a unor construcţii sunt depăşite.

În acelaşi context, Ponta a felicitat şi a mulţumit Companiei Naţionale de Investiţii şi "lui Liviu (n.r. - Dragnea, aflat alături de el), care s-a implicat foarte mult în acest proiect", adăugând: "În România orice faptă bună nu rămâne nepedepsită".

Ponta, care a precizat că "inevitabil este subiectiv" în ceea ce priveşte Târgu Jiu şi că este convins că echipa Pandurii merită un asemenea stadion modern, a mai declarat că un contract similar va fi semnat, tot sâmbătă, şi la Craiova, pentru realizarea unui stadion, el precizând că a avut o "pretenţie" pe care şi-o asumă, şi anume ca ambele contracte să fie semnate în aceeaşi zi, ca să nu se supere nimeni.

La rândul său, Liviu Dragnea, ministrul demisionar al Dezvoltării Regionale, a spus că este la Târgu Jiu în această zi pentru că a pus "foarte mult suflet în acest proiect, care s-a născut greu" şi că de aceea a acceptat invitaţia premierului şi a oamenilor de a fi prezent la semnarea contractelor pentru cele două stadioane.

Premierul Victor Ponta şi ministrul demisionar Liviu Dragnea participă, sâmbătă, la semnarea contractului de proiectare - execuţie a lucrărilor de reabilitare şi extindere a capacităţii pentru Stadionul Municipal “Tudor Vladimirescu” şi la semnarea contractului de proiectare - execuţie a Complexului Sportiv Craiova - stadionul de fotbal “Ion Oblemenco”.

Contractele sunt semnate între Compania Naţională de Investiţii şi constructorii care realizează lucrările.

Liviu Dragnea a anunţat că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul "Referendumul".

El a precizat că se consideră în continuare nevinovat, dar că a luat act de decizia instanţei, neştiind însă care va fi motivarea deciziei.

Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată vineri de instanţa supremă nefiind definitivă.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici