- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (18.11.2014, 22:00)
- Departamentul Politic
Ponta intră într-un scurt concediu. Premierul şi-a delegat către Oprea, prin decizie, atribuţiile de coordonare a Guvernului până luni
Premierul Victor Ponta şi-a delegat, prin decizie, atribuţiile de coordonare a Guvernului către vicepremierul Gabriel Oprea, decizia urmând să fie aplicată în perioada 19-24 noiembrie.

Ponta intră într-un scurt concediu după alegerile pierdute,Oprea va conduce Guvernul până luni-surse
Decizia de delegare a atribuţiilor a fost semnată marţi de şeful Guvernului.
Surse oficiale au declarat anterior că premierul Victor Ponta va intra într-un scurt concediu, până la începutul săptămânii viitoare, interval în care activitatea Guvernului va fi coordonată de către vicepremierul Gabriel Oprea.
Potrivit acestora, premierul a simţit nevoia unei scurte perioade de odihnă după alegerile prezidenţiale, pe care le-a pierdut în faţa lui Iohannis.
Luni, premierul Victor Ponta a declarat că este "trist", că îi pare foarte rău pentru cei care l-au sprijinit în alegeri şi a arătat că în zilele următoare "o să stea puţin cu familia sa, care suferă mai mult decât el".
"Bineînţeles că sunt trist, îmi pare foarte rău pentru cei care m-au sprijinit, pentru cei care au crezut. În acestă seară, zilele următoare, o să stau puţin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine, dar mâine avem şedinţă de Guvern şi de săptămâna viitoare ne facem datoria", a precizat Ponta, luni.
Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Klaus Iohannis, care a obţinut 54,50% din voturi la turul doi al alegerilor.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare