„Din momentul în care am preluat funcţia de prim-ministru, în primul rând am vrut să învăţ de la alţii. Am văzut că Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană au un parteneriat strategic cu China şi am spus că, dacă Statele Unite şi Uniunea Europeană au un parteneriat strategic cu China, e bine să avem şi noi. Am văzut că doamna cancelar al Germaniei, doamna Merkel, în cei aproape nouă ani de când e cancelar, în fiecare an a fost în vizită la Beijing cu o delegaţie economică şi m-am gândit că, dacă aşa face doamna cancelar, aşa trebuie să fac şi eu”, a spus Ponta, prezent la recepţia oferită de Ambasada Republicii Populare Chineze cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale a acestei ţări şi a de 65 de ani de relaţii româno-chineze.
În noiembrie anul trecut, când România a organizat Forumul economic China-Europa Centrală şi de Est, Financial Times a scris că vizita premierului chinez în capitala României a creat îngrijorare la Bruxelles, fiind văzută ca o strategie „divide şi cucereşte”, pentru a pune presiune pe UE în disputele cu Beijingul.
La acel moment, Uniunea Europeană a transmis statelor membre un mesaj circular prin care le-a cerut să se menţină în linia politicii comune europene în cadrul negocierilor bilaterale şi multilaterale cu China, au declarat atunci pentru MEDIAFAX surse politice.
Premierul Ponta a afirmat atunci, după Forumul de la Bucureşti, că relaţiile cu China nu afectează parcursul european al României şi este un semn de „mare miopie” să se creadă că, dacă ai relaţii bune cu un stat din afara spaţiului comun european, eşti împotriva UE.
El a arătat că România este foarte mândră de statutul de membru UE, însă fiecare ţară cu un deficit de infrastructură şi de dezvoltare trebuie să îşi folosească oportunităţile oferite de relaţia cu China, a doua economie a lumii şi una dintre marile puteri investiţionale.