- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (13.11.2013, 12:09)
- Cristian Fierbinteanu
Ponta: Marea frică a lui Băsescu este ca nu cumva să aibă şi PNL şi PSD candidat la prezidenţiale
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că "marea frică" a lui Traian Băsescu este ca nu cumva atât PNL cât şi PSD să aibă câte un candidat la prezidenţiale în 2014, pentru că astfel cei doi candidaţi ar intra în turul doi, iar USL ar da preşedintele, liderul PSD afirmând că se va gândi la asta.
Urmărește
721 afișări
Traian Băsescu (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)
"Marea frică a domnului Băsescu este ca numva să aibă şi PNL şi PSD candidat pentru că intră PNL şi PSD în turul doi. Şi orice ar fi, USL va avea preşedinte, lucru pe care îl consider foarte bun şi sunt convins că în orice situaţie Crin Antonescu ar fi un preşedinte de o sută de ori mai bun decât Traian Bsăescu, O sută e doar aşa, ca să fiu politicos", a spus Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul II de toată dreapta şi este de preferat "unui plagiator", precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.
"PSD nu poate da României preşedintele, mai ales când personajul este Victor Ponta. După mine, PSD singur nu poate da preşedinte iar dacă se rup (partidele din USL, n.r.), PNL are o şansă în plus ca să dea preşedinte, pentru că, cu Crin Antonescu în turul doi, şi celelalte candidaturi de dreapta se vor strânge în spatele lui", a spus Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
El a afirmat că, în opinia sa, USL nu se va rupe. "Dacă nu sunt inteligenţi, rup alianţa", a spus Băsescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că este de acord cu analiza făcută de preşedintele Traian Băsescu în privinţa unui candidat al PSD la alegerile prezidenţiale şi un eventual eşec, menţionând că este o apreciere corectă.
Antonescu a fost întrebat cum vede ideea lansată de Traian Băsescu de a-i da sfaturi în situaţia în care intră în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
"Presupun că glumea, eu cu consilierii mai greu. Adică nu... mă descurc şi singur", a replicat liderul PNL.
El a fost întrebat cum vede analiza preşedintelui că, în situaţia în care PSD va avea candidat la alegerile prezidenţiale, în turul doi acesta va pierde cursa, deoarece PNL ar putea fi susţinut de toate forţele de dreapta.
"Aici nu putem spune niciodată, rar putem spune niciodată în politică, dar aici cred că e o analiză corectă. PSD singur în alegerile prezidenţiale are o problemă, s-a dovedit istoric. Dar nu e cazul", a precizat Antonescu.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1074. Preşedintele Lituaniei cere implicarea Ucrainei în negocierile de pace şi o apărare regională mai puternică / Trump sugerează că el şi Putin ar putea face paşi „semnificativi” pentru a opri războiul din Ucraina
-
ieri, 22:34
Cel mai bogat om din India îşi propune să construiască cel mai mare centru de date din lume