- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Nu văd posibilă o guvernare comună cu PNL
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni după şedinţa BPN, că nu vede posibilă o guvernare comună cu PNL, e apreciind că electoratul trebuie să aleagă între măsurile de dreapta şi cele de stânga.
Ponta: Nu văd posibilă o guvernare comună cu PNL (Imagine: David_Nika/Mediafax Foto)
"Nu văd posibilă o guvernare comună cu PNL. Am toată convingerea că PNL este sigurul partid adevărat de dreapta şi are soluţii de dreapta. Oamenii trebuie să aleagă între ceea ce propunem noi şi ceea ce propun liberalii. Singurul lucru catastrofal e să rămâi pe mâna lui Băsescu, Boc, PDL, care nu au niciun fel de gândire, nici de stânga, nici de dreapta", a spus Ponta.
El a arătat că, din punct de vedere parlamentar şi politic, PSD lucrează cu orice partid de opoziţie, începând cu PNL, pentru a vota legi bune, pentru a opri legile proste propuse de Guvernul Boc, pentru a vota moţiuni şi mai ales moţiunea de cenzură care va fi introdusă în toamnă.
Solicitat să comenteze declaraţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, făcută duminică, potrivit căreia PSD nu ar fi interesat de o acţiune unitară a Opoziţiei, Ponta a arătat că, dimpotrivă, PSD este interesat de o astfel de acţiune, pe care o şi poate declanşa, întrucât liberalii nu au numărul necesar de voturi.
"Urmăriţi ce a spus domnul Antonescu azi. Am avut ocazia să ne întâlnim în direct la o emisiune de ştiri şi lucrurile sunt foarte clare. Nu numai că suntem interesaţi. Noi suntem cei care o declanşăm, pentru că liberalii nu au numărul necesar de voturi. Orice fel de acţiune comună este absolut necesară şi o vom face împreună până la alegeri. După alegeri, noi vrem să guvernăm cu măsuri şi soluţii de stânga, ei vor cu măsuri şi soluţii de dreapta, dar asta numai oamenii pot să decidă, nu o înţelegere între mine şi Antonescu", a spus Ponta.
Întrebat luni într-o emisiune televizată, dacă PNL va accepta să facă un guvern cu PSD în cazul în care se organizează alegeri anticipate şi niciunul dintre partide nu obţine 51% de voturi, Crin Antonescu a răspuns: "Nu e o ipoteză exclusă, dar nu e nici o ipoteză pe care pot s-o confirm acum, e prematură o asemenea discuţie".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.