Ponta: Până la sfârşitul sesiunii parlamentare, ne propunem să avem textul revizuirii Constituţiei

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că trebuie completată Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei şi până în 5 mai trebuie făcut un raport, iar până la sfârşitul sesiunii parlamentare textul privind Legea fundamentală să fie trecut prin Senat şi Camera Deputaţilor.

Urmărește
449 afișări
Imaginea articolului Ponta: Până la sfârşitul sesiunii parlamentare, ne propunem să avem textul revizuirii Constituţiei

Ponta: Până la sfârşitul sesiunii parlamentare, ne propunem să avem textul revizuirii Constituţiei (Imagine: Shutterstock)

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că trebuie completată Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei şi până în 5 mai trebuie făcut un raport, iar până la sfârşitul sesiunii parlamentare textul privind Legea fundamentală să fie trecut prin Senat şi Camera Deputaţilor.

Întrebat dacă există un termen limită pentru revizuirea Constituţiei, primul-ministru Victor Ponta a declarat: "Acum, la începutul sesiunii ordinare a Parlamentului, trebuie, în primul rând, să completăm Comisia de modificare a Constituţiei. Mi se pare chiar preşedintele Comisiei, domnul Buda, nici n-a mai fost ales parlamentar, deci trebuie s-o completăm. Facem un forum constituţional format din oameni din afara Parlamentului, experţi, societate civilă, instituţii publice, care, până la 5 mai, până de Paşte, trebuie să facă un raport pentru Comisia parlamentară, după care - eu cred că nu este prea ambiţios - să ne propunem ca până la sfârşitul sesiunii parlamentare să avem textul revizuirii trecut prin Senat şi prin Camera Deputaţilor".

Victor Ponta a făcut această declaraţie după ce a avut întrevederea cu membrii Secţiei pentru procurori a Constiliului Superior al Magistraturii, unde a discutat, în principal, despre statutul procurorului.

Ponta a declarat, luni, că în USL s-a decis ca până la 1 februarie la nivelul Parlamentului să se constituie Comisia pentru revizuirea Constituţiei şi Comisia pentru modificarea legislaţiei electorale.

"Am decis, iar în zilele următoare colegii din Parlament vor face demersuri pentru ca până la 1 februarie să avem constituite Comisia privind reviziuirea Constituţiei, cât şi o Comisie de reviziuire a legilor electorale, ca să adoptăm în această sesiune o nouă Lege electorală şi să ştim cum se vor vota parlamentari în 2016 şi măsurile legale astfel încât numărul lor să fie clar delimitat", a spus Ponta.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici