Ponta: Prin amenajarea unui birou şi la Ministerul Apărării, am vrut să dau un semnal

Premierul Ponta susţine că, prin amenajarea unui birou şi la Ministerul Apărării, a vrut să dea un semnal că nu are nimic de ascuns faţă de DNA sau Parchet, care pot verifica astfel cine vine la el, dar şi că trebuie să îi asigure pe prim-miniştrii străini că discuţiile nu apar public a doua zi.

Urmărește
657 afișări
Imaginea articolului Ponta: Prin amenajarea unui birou şi la Ministerul Apărării, am vrut să dau un semnal

Victor Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

"Am vrut să dau un semnal că, pe de-o parte, nu am nimic de ascuns faţă de instituţiile statului - vrea DNA sau Parchetul să afle ceva, nu am nimic de ascuns, dimpotrivă, dacă se poate să fiu într-un loc în care să nu existe suspiciuni, ci să se ducă direct la cine gestionează clădirea să vadă cine a fost la primul-ministru - pe de altă parte, însă, prin natura funcţiei mele, trebuie să le spun celor care vin la mine în birou - la acest nivel, de şefi de guvern - că ce discută cu mine aici nu apare după aia în Gândul a doua zi, că părem după aia o ţară extrem de neserioasă. Am dat un semnal care cred că a fost receptat până la urmă", a spus Ponta la Antena 3.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că săptămâna viitoare îşi va muta biroul la sediul MApN, unde va avea întâlnirile şi activităţile oficiale, aparatul de lucru rămânând la Guvern, motivul gestului său ţinând de evitarea "înscenărilor lui Băsescu şi ale presei".

El a spus că nu s-a întâlnit cu şeful CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şi nici nu a discutat cu acesta despre schimbări în poliţie, adăugând că, pentru a evita alte înscenări, şi-a mutat biroul în sediul Ministerului Apărării, unde orice intrare este înregistrată ca într-o unitate militară.

Curtea de Apel Bucureşti a decis recent arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Procurorii DNA susţin că Adrian Duicu şi-ar fi traficat influenţa în cabinetul lui Victor Ponta, preşedintele CJ Mehedinţi transmiţându-i şefului IPJ Ştefan Ponea că la Guvern se află şi ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, şi că premierul l-a chemat pe şeful IGPR, Petre Tobă. Aşadar, din referatul publicat de Gândul, nu rezultă că ar fi fost făcute înregistrări în biroul lui Ponta, ci doar faptul că Duicu era cel monitorizat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici