„A fost un vot foarte clar, Liviu e preşedinte interimar până la Congres”, a spus Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la B1Tv.
„Sigur că de mâine, aceiaşi care astăzi îl îndemnau să candideze, o să-l facă praf, dar Liviu e mare, a văzut politică şi ştie la ce să se aştepte, iar noi îl vom ajuta să reziste”, a mai comentat premierul. Întrebat dacă votul este un eşec personal, având în vedere că a susţinut-o pe Rovana Plumb, Ponta a spus că „din punctul meu de vedere nu e o înfrângere”.
„Dacă asta dă satisfacţie propagandei e bine, eu mă bucur. Important e că Liviu Dragnea a obţinut un vot foarte clar şi cei care nu l-au votat, îl vor sprijini”, a mai comentat el.
Fostul preşedinte al PSD a spus că nu a participat la votul pentru alegerea preşedintelui interimar al PSD deoarece a trebuit să plece la Aeroportul Otopnei pentru a se întâlni cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
În acest context, el a fost întrebat de moderatorul emisiunii dacă Rovana Plumb ar fi fost opţiunea sa în cazul în care ar fi participat la vot, iar Ponta a răspuns afirmativ.
„Din moment ce eu am propus-o cum era să n-o votez eu”, a spus Victor Ponta.
De asemenea, întrebat în legătură cu faptul că social-democraţii au ales miercuri un preşedinte interimar condamnat, Ponta a spus că „PSD e liber să aleagă pe cine vrea, iar el a fost alegerea”.
Victor Ponta a mai declarat că nu intenţionează să candideze la congres şi nici să demisioneze din fruntea Guvernului.
„Eu sunt prim-ministru şi nu o să-mi dau demisia nici când îşi pune Gorghiu polalele în cap, nici când nu ştiu ce…. . O să fiu prim-ministru până când coaliţia mă susţine. La o oră după ce au o soluţie mai bună, le mulţumesc, ne aplaudăm, rămânem prieteni şi mergem mai departe”. Ponta a adăugat că „rezultatele guvernării sunt foarte bune” şi vrea să-şi termine un mandat de cinci ani cu creştere economică.
Comitetul Executiv Naţional al PSD l-a ales, miercuri, pe Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte interimar. Dragnea a fost condamnat, în primă instanţă, la un an de închisoare cu suspendare, în Dosarul Fraudă la Referendumul din 2012.