Ponta: Serviciile şi ministerele au muncit pentru aducerea lui Hayssam. Preşedinţia a dat comunicat

Serviciile de informaţii şi ministerele Apărării, de Externe, Interne şi Justiţie sunt instituţiile care au muncit pentru ca Hayssam să fie adus în România, a declarat premierul Ponta, arătând că el nu cunoaşte şi vreun rol al Preşedinţiei, dar adăugând imediat: "Ba da, a dat comunicatul de presă".

Urmărește
490 afișări
Imaginea articolului Ponta: Serviciile şi ministerele au muncit pentru aducerea lui Hayssam. Preşedinţia a dat comunicat

Ponta: Serviciile şi ministerele au muncit pentru aducerea lui Hayssam. Preşedinţia a dat comunicat (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

El a mai afirmat că Preşedinţia, Guvernul şi Ministerul de Externe au avut o poziţie comună privind menţinerea reprezentanţei diplomatice a României în Siria, dar a insistat că serviciile de informaţii şi ministerele enumerate au lucrat efectiv pentru aducerea lui Hayssam.

"La televizor o să vedeţi o groază de oameni care vorbesc de acest caz, eu vă spun cine a muncit ca să se întâmple acest lucru", a spus Ponta presei.

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând ulterior că acesta se află în arestul Poliţiei, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici