- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Portofoliul Agriculturii, cel mai avansat pentru România, Cioloş - cel mai avansat nume
Portofoliul Agriculturii pare a fi cel mai avansat în ceea ce priveşte posibilităţile României vizavi de noua Comisie Europeană, a declarat ministrul de Externe, Crisitan Diaconescu, la Parlament, precizând că în prezent numele cel mai avansat de candidat pentru postul de comisar este Dacian Cioloş.
Numele cel mai avansat de candidat pentru postul de comisar este Dacian Cioloş (Imagine: Mediafax Foto)
"Din tatonările pe care le-a făcut instituţia diplomaţiei româneşti, portofoliul Agriculturii pare a fi cel mai avansat sub aspectul posibilităţii de concretizare pentru România", a spus Diaconescu, adăugând că este posibil ca, în funcţie de negocierile la nivel european, să se discute şi alte mandate. "Dar, deocamdată ne concentrăm pe Agricultură", a adăugat el.
"Ceea ce am dorit noi de la coaliţie şi apoi de la Guvern este oficializarea portofoliului şi a candidatului, pentru că, doar într-o astfel de situaţie, putem în mod serios să ne angajăm în tratative şi negocieri cu alte state", a mai spus Diaconescu, adăugând că există consens în coaliţie pentru mobilizarea forţei diplomatice în sensul promovării candidaturii pentru Agricultură.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Prima prelevare de organe la Spitalul Grigore Alexandrescu de la o tânără aflată în moarte cerebrală
Diaconescu a spus că, cu cât oficializarea va fi făcută mai repede, cu atât va fi mai bine.
Întrebat ce alte variante de candidaţi mai există în afară de Cioloş, Diaconescu a spus: "Variantele finale vor fi omologate de Guvern. În acest moment, nu pot să discut speculativ legat de alte nume, dar, într-adevăr, Dacian Cioloş este cel mai avansat ca şi candidatură pentru portofoliul Agricultură".
Ministrul a recunoscut că există şi alte state care aspiră la acest portofoliu.
"Sunt şi alte opţiuni, dar suntem în faza de tatonări. Nu vreau să creez altor contracandidaţi un ascendent pe care, deocamdată, nu cred că îl merită", a spus Diaconescu, după audierile din Comisiile parlamentare reunite de politică externă.
La rândul său, preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlăţean a spus, după audieri, că a luat notă de tot ceea ce s-a prezentat în cadrul discuţiilor din comisii.
"Însă, trebuie să menţionez că în interiorul dezbaterii – şi au fost propuneri formulate de o serie de parlamentari de a avea în vedere profilul important al candidaturii. (...)Trebuie să menţionez că au fost şi alte sugestii venite în cadrul dezbaterii şi o spun foarte clar - au fost şi alte menţiuni legate de domnul ministru Puşcaş", a remarcat Corlăţean.
"Îmi pare rău că aţi ridicat numele, dar în fine", a intervenit ministrul Vasile Puşcaş, prezent, de asemenea, la declaraţiile de după audieri.
El a spus că cel mai important aspect al întâlnirii este faptul că "s-a degajat dorinţa consensului ca România să se exprime foarte coerent, foarte clar şi toată lumea, când va fi desemnat acel candidat, va susţine acel candidat".
"Noi ne vom exprima consensual şi vom susţine consensual candidatul care va fi propus de Guvern. Guvernul este cel care, conform procedurii europene, nominalizează un candidat", a spus Puşcaş.
Corlăţean a intervenit din nou, confirmând faptul că cel care va fi desemnat candidat va beneficia de susţinere nu numai la Bucureşti, ci şi în familiile politice de la Bruxelles, din Parlamentul European, de către europarlamentarilor români.
Întrebat în legătură cu menţionarea lui Vasile Puşcaş ca potenţial candidat, Corlăţean a spus: "A fost o discuţie în cadrul comisiilor şi trebuia menţionat acest lucru. Opţiunea importantă la care se lucrează a fost menţionată de domnul ministru (Dacian Cioloş, n.red.) dar trebuia să menţionez şi acest lucru".
Întrebat dacă vrea să fie comisar, Puşcaş a spus: "Îmi doresc foarte mult să ajungem la un consens".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO