Prima pagină » Politic » PPDD şi PDL au depus la Cameră o moţiune simplă pe tema mineritului din Valea Jiului

PPDD şi PDL au depus la Cameră o moţiune simplă pe tema mineritului din Valea Jiului

PPDD şi PDL au depus, marţi, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă, intitulată "Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă", semnată de 73 de deputaţi aparţinând celor două formaţiuni politice.
PPDD şi PDL au depus la Cameră o moţiune simplă pe tema mineritului din Valea Jiului
Liviu Dadacus
21 mai 2013, 11:38, Politic

„Anunţ plenul despre împrejurarea că astăzi înţelegem să depunem în plenul Camerei moţiunea simplă «Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă»”, a anunţat, marţi, liderul grupului parlamentar al PPDD, Daniel Fenechiu.

El a precizat că moţiunea simplă este semnată de 73 de deputaţi PPDD şi PDL.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că moţiunea simplă va fi verificată şi discutată din punct de vedere regulamentar la viitoarea şedinţă a conducerii Camerei.