- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (14.10.2013, 15:33)
- Valentina Postelnicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Predoiu, în proiectul depus la PDL: Un preşedinte unificator nu poate ieşi decât din competiţie
Cătălin Predoiu susţine, în "proiectul de ţară" depus în cadrul competiţiei interne din PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, că viitorul preşedinte al României trebuie să fie un "preşedinte unificator", care nu poate ieşi decât din competiţie autentică.
Urmărește
198 afișări
Preşedintele PDL, Cătălin Predoiu (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)
"Un «preşedinte unificator», de care are nevoie România, nu poate ieşi decât din competiţie, pentru că prin competiţie autentică se asigură un lider autentic, iar liderul autentic este un lider puternic, care să unifice solid energiile dreptei şi mai departe, ale Naţiunii, pentru binele României!", scrie Predoiu în programul său politic.
Predoiu arată că PDL este un partid care a făcut istorie recentă în România, asumându-şi în momente critice pentru ţară alegeri grele dar necesare, iar această formaţiune "are vocaţia să revină din nou la guvernare şi să reia proiecte concretizate precum au fost cele din trecut", referindu-se la noul Cod Civil, Noul Cod al muncii. "Edificiul economic, sistemul sanitar, cel educaţional şi altele aşteaptă încă să fie reconstruite. PDL are forţa internă să revină în prim planul politicii prin oamenii săi, prin politicile sale, prin ştiinţa sa de a lupta şi de a învinge. PDL are nevoie să se măsoare din nou cu el însuşi şi are ocazia prin acestă campanie internă să declanşeze încă o dată pofta de succes şi ambiţia victoriei, în perspectiva alegerilor viitoare", consideră Predoiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
El mai arată că, prin guvernul alternativă şi noua politică a construcţiei, PDL pregăteşte metodic o alternativă pentru România, "garanţia unei bune guvernări viitoare a României de către PDL".
"Dreapta în România înseamnă astăzi PDL şi, după toate semnele, dreapta de mâine se va baza în mod esenţial pe PDL. De aceea, PDL are obligaţia morală să reuşească în acest demers al opoziţiei inteligente şi organizate, structurate pe principii şi pe echipe bine gândite. Opoziţia puternică atârnă de un PDL puternic", apreciază Predoiu.
Potrivit acestuia, PDL trebuie să fie partidul din centru dreapta cel mai bine plasat la europarlamentare, să dea preşedintele României în 2014 şi să câştige alegerile generale din 2016 şi arată că partidul are acest potenţial şi va avea forţa să învingă dacă liderii vor crede în el şi îl vor ţine pe un drum politic inteligent şi realist, iar prin alegerile interne pentru desemnarea candidatului la Preşedinţia României se contribuie la consolidarea şi unificarea dreptei.
În proiectul semnat de Cătălin Predoiu se arată că, în prezent, România este o ţară cu "o guvernare USL incompetentă, abuzivă şi pe alocuri antinaţională". "Certurile şi conflictele politice motivate de agende individuale se ţin lanţ. Resursele sunt irosite prin corupţie şi lipsă de competitivitate. Ţara nu dispune de un management luminat, modern, cooperativ. Reputaţia ei externă suferă. Prea mulţi dintre cetăţenii ei sunt afectaţi de sărăcie şi lipsiţi de fericire", arată Predoiu în proiectul său.
Potrivit lui Cătălin Predoiu, alegerile prezidenţiale din 2014 sunt "cruciale" pentru soarta României, în contextul în care "se închide un ciclu şi va urma un alt ciclu, pe care societatea îl cere vădit sau implicit ca un ciclu al valorificării şanselor şi al activării unor energii latente".
"Viitorul Preşedinte al României trebuie să fie un «preşedinte unificator», care să adune oamenii buni şi de valoare în jurul României, care să adune prieteni în jurul României! Viitorul Preşedinte al României trebuie să promoveze un leadership democratic şi colaborativ: Aceasta înseamnă că proiectele trebuie să meargă tot timpul, iar politicienii să lucreze, la toate nivelurile, în folosul cetăţenilor. Avem nevoie să muncim împreună, iar Preşedintele este primul om în stat care promovează cultura performanţei şi modelul de succes al elitelor. Preşedintele este primul om în stat care poate înlocui cinismul cu compasiunea şi înţelegerea. Mai mult ca oricând, avem nevoie să ne privim cu compasiune, să facem curăţenie şi să unim toate punctele care ne diferenţiază", se arată în proiectul liderului democrat-liberal.
Predoiu mai susţine în program că România este măcinată de multiple dezechilibre, în principal din cauza lipsei de viziune a politicului în general şi a prevalenţei agendelor politice individuale ale unor lideri politici, în particular. "Sunt cinci echilibre esenţiale care trebuie realizate pentru ca a debloca şi descătuşa România. Eu, ca Preşedinte, mă voi implica în calitate de mediator pentru corectarea dezechilibrelor", menţionează Predoiu în platforma sa politică.
Potrivit prim-vicepreşedintelui PDL, preşedintele României trebuie să asigure echilibrul între puteri, ca premisă a bunei funcţionări a statului. "Eu, ca preşedinte, voi încerca să fiu un reper moral şi instituţional. Acţiunea mea politică se va baza pe respectul pentru instituţii, respectul pentru partidele politice, respectul pentru oameni. Niciuna dintre puteri nu trebuie să ia competenţele alteia, iar ca preşedinte voi veghea la acest lucru: să avem puterile separate şi în echilibru", spune Predoiu.
Prim-vicepreşedintele PDL pledează pentru elaborarea unui "Plan Strategic de Dezvoltare Economică pe termen lung", ţinând cont de atuurile sale, de concurenţa internaţională şi de evoluţiile din lume".
"În calitate de Preşedinte, voi coopta partidele, mediile profesionale şi mediile de afaceri într-un dialog naţional care să conducă la elaborarea acestui plan. În calitate de preşedinte, în limita Constituţiei, voi sprijini afacerile româneşti să îşi dezvolte relaţiile economice internaţionale, să deschidă noi pieţe, să facă profituri pe care să le aducă în ţară, legal. România este pasivă economic".
Potrivit prim-vicepreşedintelui PDL, trebuie gandit că "marile proiecte nu mai pot fi făcute de stat, ci trebuie făcute parteneriate în toată lumea. "400 de kilometri de autostradă în ultimii 23 de ani e prea puţin. A sosit vremea pentru Parteneriatele-Publice-Private, pentru Inovaţie şi pentru Antreprenoriat.(..) Exemplele de succes din regiune, CEZ sau E-ON, ar putea servi drept model pentru Hidroelectrica sau Transelectrica. De ce să nu avem şi noi companii puternice care investesc şi câstigă bani pentru ţară în exterior?", spune Predoi.
El mai arată că România are "sute de mii de tineri talentaţi care pot fi cooptaţi în companiile româneşti". "Standford, Harvard şi multe alte şcoli de vârf mondial au avut şefi de promoţie studenţi români. Preşedintele trebuie să încurajeze angrenarea lor în companiile româneşti", apreciază prim-vicepreşedintele PDL.
El mai pledează şi pentru clasa de mijloc, care trebuie să înflorească. "România a devenit ţara contrastelor, cu limuzine de lux şi maşini vechi. Clasa de mijloc a devenit din ce în ce mai slabă. Coloana vertebrală a României este clasa de mijloc, milioanele de oameni cinstiţi care construiesc bunăstarea familiilor lor în fiecare zi. Ei trebuie să fie lasaţi să creeze valori şi locuri de muncă", se mai arată în platforma program a lui Cătălin Predoiu, care mai spune că există în jur de 10.000 de milionari în euro în România, dar "ar fi bine să avem 20.000, 200.000".
"Nu toţi milionarii sunt infractori. Este nevoie să apelăm la această resursă de leadership şi cunoaştere din mediul competitiv, să privim la cei care au reuşit în cultură, administraţie, mass-media, sport, afaceri şi să construim bazele României Performante şi Prospere împreună cu elitele autentice", menţionează Predoiu.
Potrivit acestuia, preşedintele va trebui să sprijine o reformă administrativă şi o descentralizare administrativă, ca premise şi precondiţii ale unei regionalizări, el apreciind că "proiectul USL de regionalizare şi mai ales acţiunea sa politică de regionalizare neprofesionistă şi nepregatită suficient va «da peste cap» România şi îi va afecta interesele fundamentale".
În proiect se mai arată că greul administraţiei în România este dus de primari, iar primarul trebuie sprijinit eficient şi concret de către Guvern."Viitorul preşedinte trebuie să aibă un dialog permanent şi instituţionalizat cu primarii, aşa cum trebuie să îl aibă şi cu partidele politice şi cu Guvernul", mai afirmă Predoiu, apreciind că viitorul preşedinte trebuie să fie un bun mediator între primari, guvern şi partidele politice.
În privinţa politicii externe, Cătălin Predoiu apreciază că Romania trebuie să îşi menţină direcţiile strategice de politică externă, în raporturile cu aliaţii şi partenerii strategici.
"În acelaşi timp, România trebuie să regândească, în termeni de eficienţă, diplomaţia sa economică. Romania este în prezent absentă din dinamica diplomatică economică la scară globală. Ministerul Afacerilor Externe trebuie reformat pentru a corespunde provocărilor diplomatice ale secolului XXI. Viitorul preşedinte trebuie să se implice în diplomaţia economică şi să stimuleze expansiunea intereselor noastre economice, aşa cum fac şi alţi şefi de stat şi de guvern", arată Cătălin Predoiu.
El mai afirmă că "axa" Washington – Londra – Bucureşti trebuie să includă şi Berlinul, iar "dimensiunea militaro-strategică trebuie completată cu relaţii publice şi private care să includă parteneriate tehnologice cu care România trebuie să intre în secolul inovaţiei şi tehnologiei.
"Recuperarea Istoriei trebuie să fie în agenda viitorului preşedinte, care trebuie să o realizeze fără a bulversa alte interese strategice ale României", mai menţionează Predoiu în programul lui politic.
Cătălin Predoiu declară că doreşte Republica Moldova, alături de România, în Uniunea Europeană. "Doresc să-i avem parteneri în Europa şi pe cei din Ucraina, unde trăiesc nu puţini români", se mai arată în documentul platformă.
Cătălin Predoiu s-a înscris în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidenţiale, alături de Gheorghe Falcă şi Simona Crețu.
Citește pe alephnews.ro: Moscova nu are bani nici să câștige războiul cu Ucraina, nici să piardă. Care este situația economică a Rusiei
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet 😢 Se plângea soției sale că nu îl mai…
CANCAN.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe