„Am solicitat astăzi (vineri – n.r.) domnului ministru Cuc ca drumul expres Brăila – Galaţi, licitaţia pentru proiectare şi execuţie, să fie scos la sfârşitul acestei luni. Deci vreau o devansare cu o lună de zile”, a spus premierul Viorica Dăncilă, într-o conferinţă la Galaţi.
Premierul a precizat că va urmări „foarte atent” parcursul privind proiectul drumului expres Galaţi – Brăila, precum şi proiectul privind construcţia centurii ocolitoare a municipiului Galaţi.
Cele două proiecte vor putea fi realizate din fonduri europene şi au fost incluse în Master Planul de Transport, a declarat, la jumătatea lunii mai, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
„Sunt două proiecte importante, vitale, centura de ocolire a Galaţiului şi drumul expres Galaţi-Brăila, vorbim despre implementare, execuţie şi proiectare. (…) Vor fi finanţate pe proiecte europene, nu va fi o problemă de finanţare. Tot ce-mi doresc este să vină un constructor serios care să-şi facă treaba. Valoarea o vom şti după aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Sunt prinse în Master Plan de Transport, infrastructura grea”, a spus Răzvan Cuc.