- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (21.02.2013, 17:05)
- Departamentul Economic
Premierul francez: România a fost acuzată pe nedrept pentru carnea de cal, o fraudă organizată de speculanţi
România a fost acuzată pe nedrept în scandalul cărnii de cal, care a reprezentat o fraudă organizată de speculanţi, dar guvernele din statele membre UE trebuie în continuare să stabilească o strategie comună de securitate alimentară, a declarat premierul francez, Jean-Marc Ayrault.

Jean-Marc Ayrault (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Am abordat şi o problemă de actualitate, legată de carnea folosită în industria agro-alimentară. Am spus că am apreciat cooperarea eficientă a României, ţară care fusese acuzată pe nedrept, de altfel. Avem de-a face cu ceva grav, o fraudă organizată de speculanţi, iar justiţia va face lumină", a spus Ayrault, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta.
El a arătat că integrarea foarte puternică a industriei impunea statelor europene şi autorităţilor Uniunii Europene să colaboreze mai activ şi strâns în acest domeniu şi a precizat că guvernele UE trebuie să stabilească o strategie comună de securitate alimentară.
Premierul Victor Ponta se află la Paris, în vizită de lucru.
Scandalul cărnii de cal etichetate fals drept carne de vită a afectat aproximativ 15 ţări europene.
Guvernul francez a dezvăluit existenţa unei filiere care trecea prin cel puţin cinci ţări: Franţa, Luxemburg, România, Olanda, Cipru. Cazul implică 750 de tone de carne folosită pentru prepararea a peste 4,5 milioane de produse vândute în 13 ţări europene.
O anchetă a Guvernului de la Paris a indicat că firma franceză Spanghero, care acuzase furnizorul român, se află la originea etichetării greşite a cărnii de cal.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe