Şeful Executivului român va avea întrevederi cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, şi cu Jyrki Katainen, Vice-Preşedinte al Comisiei Europene, responsabil cu ocuparea forţei de muncă, creşterea economică, investiţii şi competitivitate.
„Vreau să-i asigur pe toţi partenerii noştri din instituţiile europene că lupta împotriva corupţiei, implicarea şi consolidarea rolului nostru în UE sunt obiective prioritare ale guvernului pe care-l conduc, iar demersul de acum se înscrie în linia dialogului activ pe care-l promovăm cu toţi interlocutorii europeni”, a afirmat prim-ministrul Grindeanu, potrivit unui comunicat de presă.
Din delegaţia condusă de premierul Sorin Grindeanu vor face parte Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, şi Marius Nica, consilier de stat al prim-ministrului.