Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Drapelului

Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Drapelului. „Sub culorile sale ne afirmăm identitatea noastră”.

Urmărește
153 afișări
Imaginea articolului Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Drapelului

„Drapelul României este Simbolul naţiunii noastre, drapelul României este conştiinţa noastră, ca ţară, ca popor, ca istorie. Sub culorile sale ne afirmăm identitatea noastră. Sub culorile sale au luptat eroii noştri care ne-au apărat ţara şi demnitatea. Sub culorile sale s-a înfăptuit Marea Unire. Şi tot sub culorile drapelului nostru se cântă imnul naţional în competiţiile sportive internaţionale”, scrie Marcel Ciolacu în mesajul său transmis luni, de Ziua Drapelului.

„În fapt, prin aceste trei culori le spunem celorlalţi cine suntem noi. Să fim deci mândri cu drapelul nostru, oriunde ne-am afla”, continuă premierul.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional printr-o lege adoptată în 1998.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici