Preşedintele a primit de la Guvern propunerea de iniţiere a revizuirii Constituţiei

Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, de la Guvern, propunerea de iniţiere a revizuirii Constituţiei, pe care a trimis-o, "în calitate de iniţiator al revizuirii" Legii fundamentale, spre avizare Consiliului Legislativ, urmând să o înainteze Parlamentului, informează Preşedinţia.

Urmărește
63 afișări
Imaginea articolului Preşedintele a primit de la Guvern propunerea de iniţiere a revizuirii Constituţiei

Preşedintele a primit de la Guvern propunerea de iniţiere a revizuirii Constituţiei (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Preşedintele României, Traian Băsescu, a primit miercuri, 21 aprilie a.c., propunerea Guvernului de iniţiere a revizuirii Constituţiei, însoţită de Proiectul de lege şi expunerea de motive. Tot astăzi, preşedintele României, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, în calitate de iniţiator al revizuirii Constituţiei, a transmis spre avizare Consiliului Legislativ textul proiectului de lege privind modificarea Constituţiei României, urmând ca după primirea avizului să înainteze Parlamentului proiectul de revizuire şi avizul Consiliului Legislativ", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Miercuri, Guvernul a decis să promoveze un proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei, pe care îl va înainta preşedintelui României, cu propunerea de constituire a unui Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, a anunţat premierul Emil Boc.

Guvernul a decis să impună Parlamentului un termen maxim, de cel mult zece zile, în care trebuie să aprobe sau să respingă lista Cabinetului propus şi programul de guvernare, termen peste care se consideră că acest candidat este respins, iar şeful statului nominalizează un alt prim-ministru.

De asemenea, procedura parlamentară de suspendare a preşedintelui va înceta în cazul în care avizul Curţii Constituţionale relevă că şeful statului nu a încălcat Constituţia, iar Parlamentul poate fi dizolvat dacă respinge două solicitări de învestitură într-un interval de 45 zile, nu de 60 zile ca în prezent.

Parlamentul a adoptat, marţi, proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei comune de revizuire a Constituţiei.

Constituţia prevede, la alineatul 1 al articolului 150, că "revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot".

Şeful statului declara, pe 13 aprilie, la B1Tv, că a rugat liderii partidelor parlamentare, la consultările recente, să înceapă aplicarea rezultatului Referendumului din 2009, menţionând însă că nu este singurul mod de modificare a Constituţiei, existând şi varianta "executivă", pe care el o va folosi.

Băsescu a ţinut să spună că a cerut liderilor partidelor şi formaţiunilor parlamentare să constituie comisiile pentru modificarea Constituţiei cel puţin în legătură cu unicameralismul votat la referendumul validat în 2009.

El a spus că reducerea numărului de parlamentari se poate face şi prin lege.

Băsescu a spus că este convins că votul de la referendum se va transpune în practică.

Şeful statului a ţinut să avertizeze în legătură cu consecinţele ignorării de către partide a votului de la referendum, menţionând că iniţiativa parlamentară nu e singura cale de modificare a Constituţiei.

"Voi utiliza varianta executivă, în care Guvernul îmi propune revizuirea, iar eu o trimit Parlamentului după ce mi-o însuşesc", a spus Băsescu.

De asemenea, el a menţionat că a cerut, săptămâna trecută, celor două Camere ale Parlamentului, urgentarea adoptării celor două Coduri juridice de proceduri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici