Preşedintele Băsescu a participat la târgul de la Pâncota - VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a fost servit la târgul de la Pâncota, judeţul Arad, cu mai multe produse de către comercianţi, el acceptând să guste struguri, miere şi pepene, în piaţă formându-se blocaje din cauza oamenilor adunaţi în jurul şefului statului.

Urmărește
255 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu a participat la târgul de la Pâncota - VIDEO

Preşedintele Băsescu a participat la târgul de la Pâncota

Zeci de localnici s-au urcat pe mese să-l vadă pe preşedinte, care a vizitat piaţa timp de jumătate de oră, el fiind servit de comercianţi cu diverse produse.

Preşedintele a gustat din struguri, miere şi pepene.

Traian Băsescu s-a plimbat prin piaţă, cea mai mare din judeţul Arad după cea din municipiu, şi s-a fotografiat cu localnicii.

Oamenii s-au îmbulzit în jurul său şi s-au format blocaje, unele produse ale comercianţilor fiind dărâmate de mulţime. Inclusiv SPP a avut probleme în a asigura culoarul pentru preşedinte.

Traian Băsescu a intrat şi într-o fabrică locală de componente pentru autoturisme, după care a plecat către Şepreuş, unde se vor comemora 60 de ani de la rebeliunea anticomunistă care a avut loc în 31 iulie 1949, în urma căreia au fost întemniţaţi zeci de localnici.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici