Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului: Cererea privind comisia de anchetă în cazul presupuselor închisori CIA aparţine Comisiei LIBE

Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului, Marius Obreja, a precizat marţi că solicitarea privind oportunitatea înfiinţării unei comisii de anchetă privind presupusele închisori CIA nu aparţine comisiei senatoriale şi a fost făcută doar în baza cererii delegaţiei LIBE a Parlamentului European.

Urmărește
238 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului: Cererea privind comisia de anchetă în cazul presupuselor închisori CIA aparţine Comisiei LIBE

Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului: Cererea privind comisia de anchetă în cazul presupuselor închisori CIA aparţine Comisiei LIBE

Preşedintele Comisiei de Apărare precizează că a depus luni la Biroul Permanent al Senatului un memorandum privind analizarea oportunităţii înfiinţării unei comisii de anchetă vizând presupuse închisori CIA şi a oportunităţii ca Senatul să solicite, pe cale oficială, desecretizarea documentelor referitoare la România, cuprinse în raportul Senatului SUA, cele două solicitări aparţinând însă Comisiei LIBE a Parlamentului European şi nu comisiei pe care o conduce.

"În calitatea de preşedinte al Comisie de Apărare, am transmis Biroului permanent al Senatului cele două solicitari formulate de Comisia LIBE şi am adresat doar rugămintea de a se analiza oportunitatea acestor solicitări", a precizat Marius Obreja.

Preşedintele Comisiei de apărare mai spune că, potrivit propriului regulament, comisia nu are competenţe în domeniu. "Nu am solicitat Biroului Permanent înfiinţarea unei noi comisii de anchetă refereritoare la presupusele centre ilegale de detenţie ale CIA şi nici desecretizarea raportului comisiei de ancheta a Senatului american, referitoare la Romania, întrucât Comisia pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Natională nu poate face un astfel de demers potrivit propriului regulament", mai precizează Obreja.

Senatorul spune că a precizat şi în adresa înaintată Biroului Permanent că, la nivelul Comisiei, nu exista dovezi suplimentare fata de raportul Comisie speciale de ancheta a senatului care a funcţionat in perioada 2006-2008", precizează acesta.

La 25 septembrie, o delegaţie a Comisiei LIBE a Parlamentului European a venit la Bucureşti, unde a discutat cu membrii comisiei senatoriale de apărare. Delegaţia a solicitat sprijinul Comisiei în demersul Parlamentului European de a cerere Senatului SUA publicarea informaţiilor secretizate despre presupusele închisori CIA.

"Sunt foarte încântată să văd că azi în Parlament am primit confirmarea că sunt dispuşi să lucreze cu PE pentru a cere Senatului SUA să facă publice părţile cenzurate din document, care ar confirma existenţa închisorilor pe teritoriul european şi pentru a stabili noile premise pentru deschiderea anchetei", declara Tanja Fajon, membră a delegaţiei Comisiei pentru libertăţi civile, afaceri externe şi drepturile omului din Parlamentul European, după o întâlnire cu membri ai Comisiei de apărare din Senat.

Oficialul european le-a transmis parlamentarilor români că este importantă desfăşurarea unei anchete pentru aflarea adevărului.

Preşedintele Comisiei de apărare declara atunci că membrii comisiei vor discuta problema în Biroul Permanent al Senatului, subliniind că partea română nu deţine dovezi suplimentare faţă de ancheta parlamentară din 2008. În 2008, o comisie parlamentară de anchetă a stabilit că nu există indicii ca pe teritoriul României ar fi funcţionat închisori CIA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici