Preşedintele demisionar al PNL Baia Mare, Ionel Bogdan: "Conducerea PNL Maramureş este dizolvată"

Preşedintele PNL Baia Mare, Ionel Bogdan, a anunţat, sâmbătă, că a demisionat din această funcţie, precum şi din conducerea PNL Maramureş, el arătând că, urmare a demisiilor mai multor membri ai BPJ, survenite rezultatului alegerilor, conducerea PNL Maramureş este dizolvată.

Urmărește
3467 afișări
Imaginea articolului Preşedintele demisionar al PNL Baia Mare, Ionel Bogdan: "Conducerea PNL Maramureş este dizolvată"

Preşedintele demisionar al PNL Baia Mare, Ionel Bogdan: Conducerea PNL Maramureş este dizolvată (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

„Alături de primari, consilieri judeţeni şi de numeroşi membri ai Biroului Permanent Judeţean, în urma rezultatelor acestor alegeri, am demisionat astăzi din conducerea PNL Maramureş. De asemenea, mi-am dat demisia şi din funcţia de preşedinte al PNL Baia Mare. În acest moment, conducerea PNL Maramureş este dizolvată, iar la nivel naţional, după ce se va lua act de aceste demisii în bloc, se va numi o nouă conducere interimară, a cărei principală sarcină va fi organizarea alegerilor interne din organizaţia noastră”, a anunţat Ionel Bogdan pe Facebook.

El a arătat că preşedintele interimar al filialei PNL Maramureş, Mircea Dolha, nu şi-a dat demisia în şedinţa BPJ.î

„Din păcate, preşedintele interimar Mircea Dolha nu şi-a asumat reponsabilitatea pentru rezultatele dezastruoase înregistrate de PNL Maramureş la aceste alegeri şi prin urmare nu şi-a dat demisia, părăsind în grabă şedinţa BPJ”, a adăugat Ionel Bogdan.

Într-o postare din 15 decembrie, Ionel Bogdan susţinea că este „stupefiat” de rezultatul final al alegerilor în Maramureş. „Oare o fi bine că suntem la egalitate de mandate cu UDMR si USR, ori e bine pentru PNL Maramureş că PSD are patru şi PMP trei mandate?! Eu cred ca nu şi, de aceea consider, că e nevoie de schimbarea conducerii PNL Maramureş”, menţiona liberalul în 15 decembrie.

Conform BEC, în judeţul Maramureş, la Camera Deputaţilor, PNL a obţinut 1 mandat, PMP - 1 mandat, PSD - 3 mandate, UDMR - 1 mandat, USR -1 mandat. La Senat, PMP a obţinut 2 mandate şi PSD - 1 mandat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici