- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele Traian Băsescu, la ceremonia de Ziua Drapelului Naţional
Preşedintele Traian Băsescu participă, duminică dimineaţă, la ceremonia de Ziua Drapelului Naţional organizată în faţa Cercului Militar Naţional din Bucureşti. La manifestări mai sunt prezenţi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea.
Preşedintele Traian Băsescu, la ceremonia de Ziua Drapelului Naţional (Imagine: Laszlo Mihaly/Arhiva Mediafax Foto)
"Suntem într-un moment în care nu părem a înţelege că avem nevoie de solidaritate mai mult decât oricând. Istoria modernă a României consemnează momente sublime de solidaritate, iar astăzi este din nou un astfel de moment, un moment în care lumea se îndreaptă către o perioadă în care nu se ştie exact ce se va întâmpla şi cum vor evolua lucrurile", a spus Băsescu.
"Suntem într-un moment de cumpănă, în care solidaritatea este singura soluţie pentru ca o ţară să treacă de momentele dificile ce ni le rezervă viitorul, iar singurul simbol care ne poate aşeza pe toţi la un loc este tricolorul", a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
Băsescu a afirmat că, de câte ori ajunge la o întâlnire internaţională, primul lucru pe care îl face este să caute, în linia de drapele de stat, drapelul tricolor al României.
"Nu întotdeauna faptele pe care le avem de săvârşit sunt plăcute, dar dacă ele sunt necesare, resursa de a merge înainte o găseşti în simbolul naţional", a spus el.
Preşedintele a mai spus că populaţia a uitat să aibă în viaţa de zi cu zi ca referinţă valorile sale, printre care şi tricolorul. "Adesesa, dacă priveşti pe stradă, vezi oameni care trec pe lângă tricolor ca pe lângă un stâlp de iluminat. Este proba faptului că am uitat să avem în viaţa de zi cu zi ca referinţă valorile noastre", a spus Traian Băsescu.
El a adăugat că poartă tricolorul în suflet. "Tricolorul trebuie purtat în suflet. Eu acolo îl am, este parte a sufletului meu", a spus el.
După discursuri oficialităţile prezente au "onorat" drapelul care urma să fie ridicat pe catargul din faţa Cercului Militar Naţional, înclinându-se în faţa sa, după care a fost intonat imnul de stat şi a avut loc un moment religios.
La ceremonia de Ziua Drapelului au participat câteva zeci de bucureşteni, iar discursurile au fost marcate de momente scurte de aplauze.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:07
-
astăzi, 10:01
Victor Negrescu: Am securizat pentru 2024 un buget UE record, cu 6% mai mare decât anul acesta