Preşedinţia: Conform deciziei CC, preşedintele poate verifica corespunderea ministrului propus

Administraţia prezidenţială precizează că, potrivit deciziei 356 a Curţii Constituţionale din anul 2007, preşedintele ţării "are îndreptăţirea de a verifica corespunderea" candidatului pentru funcţia de ministru, în cazul remanierii guvernamentale.

Urmărește
664 afișări
Imaginea articolului Preşedinţia: Conform deciziei CC, preşedintele poate verifica corespunderea ministrului propus

Preşedinţia: Conform deciziei CC, preşedintele poate verifica corespunderea ministrului propus

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a dat publicităţii, vineri, precizări referitoare la declaraţiile mai multor lideri ai USL făcute în ultimele zile privind scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu prin care i-a cerut premierului Victor Ponta să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, o declaraţie pe propria răspundere a ministrului desemnat care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat.

Oprea menţionează că dreptul preşedintelui de a verifica corespunderea candidatului cu funcţia de ministru are ca temei legal Decizia 356 din 2007 a Curţii Constituţionale a României.

Administraţia prezidenţială aminteşte că respectiva decizie prevede următoarele: "Aceste audieri privesc corespunderea pentru funcţie a candidaţilor propuşi de primul-ministru privitor la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea, condiţii necesare şi indispensabile funcţiei de ministru. (...) Procedurile realizate de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea candidatului pentru funcţia propusă, în cazurile alin. (1) şi (3) trebuie avute în vedere de Preşedintele României în cazul remanierii guvernamentale prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi Art. 85 şi pe aceste temeiuri Preşedintele României are îndreptăţirea de a verifica corespunderea candidatului pentru funcţia propusă, în raport de aceleaşi condiţionări-criterii menţionate anterior, şi poate solicita motivat o altă propunere din partea primului-ministru".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici