- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (18.09.2013, 14:16)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Parlamentarii merg la Roşia Montană peste o săptămână. Comisia specială va discuta şi cu protestatarii din Piaţa Universităţii
Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis miercuri să meargă peste o săptămână la faţa locului, vizita urmând să dureze două zile.
Urmărește
1558 afișări
Prima şedinţa a Comisiei pe Roşia Montană are loc astăzi. Parlamentarii decid dacă merg la faţa locului (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Marţi seară sau dimineaţă ne vom deplasa la Roşia Montană, două zile, miercuri şi joi ne întoarcem. Vom avea întâlniri cu toţi reprzentanţii, şi ai minerilor, şi ai firmelor, şi ai autorităţilor şi ONG-uri, care doresc să participe", a precizat preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov.
El a precizat că luni de la ora 13.00 comisia specială se va reuni în şedinţă la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi ai Ministerului Justiţiei.
De asemenea, Comisia se va reuni în şedinţă şi marţi, când vor fi invitaţi la dezbateri reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Ministerului Marilor Proiecte şi ANRM.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
După aceste întrevederi, miercuri şi joi va avea loc vizita la Roşia Montană.
Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis ca joi, 26 septembrie, la revenirea de la Roşia Montană să aibă o discuţie şi cu protestarii din Piaţa Universităţii, însă deocamdată nu ştiu pe cine să invite, întrucât nu se cunosc liderii manifestanţilor.
Membrii comisiei speciale au convenit, miercuri, în prima şedinţă, să stabilescă luni cine vor fi reprezentanţii invitaţi la audieri în Parlament din rândul protestatarilor din Piaţa Universităţii care au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană.
Membrii comisiei speciale au votat ca în programul de lucru pentru săptămâna viitoare să fie inclusă audierea reprezentanţilor ONG-urilor şi a protestatarilor din Piaţa Universităţii pentru ziua de joi, 26 septembrie, de la ora 16.00.
Senatorul PNL Dumitru-Dian Popescu a ridicat problema audierii reprezentanţilor protestatarilor din Piaţa Univeristăţii împotriva proiectului Roşia Montană.
"Care ONG-uri? Stabilim cum? Te duci tu în piaţă deseară şi...? Nu, deci trebuie să facem lucrurile riguros. Cineva trebuie să stabilească cine este în piaţă, care sunt reprezentanţii", a afirmat senatorul PNL.
Preşedintele comisiei speciale, Darius Vâlcov (PSD), i-a replicat: "Luni ne vom întâlni în prima şedinţă, vom stabili şi pe cine vom invita sau vom invita pe toată lumea, doar să aflăm care sunt ONG-urile şi, bineînţeles, liderii pe care vor să-i trimită. Şi tot atunci vom stabili şi oportunitatea înfiinţării unei subcomisii tehnice care să lucreze pentru această comisie".
Anterior, liderul Sindicatului "Viitorul Mineritului" de la Roşia Montană, Cristian Albu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că minerii şi localnicii care susţin proiectul minier au suspendat pentru moment protestele şi aşteaptă ca membrii comisiei speciale să vină la Roşia Montană şi să vadă la faţa locului ce va presupune noua exploatare.
Albu a spus că aceasta a fost una dintre solicitările protestatarilor de la Roşia Montană şi ale minerilor care s-au blocat în subteran.
El a adăugat că premierul Victor Ponta le-a promis că membrii comisiei vor veni la Roşia Montană şi acesta a fost motivul pentru care minerii şi localnicii au suspendat protestele.
Albu a afirmat că protestele au fost suspendate până vineri, inclusiv, şi se aşteaptă o decizie din partea comisiei, iar în cazul în care parlamentarii vor decide să nu vină la Roşia Montană, minerii şi localnicii care susţin exploatarea sunt hotărâţi să reînceapă acţiunile de protest.
Prima şedinţă a Comisiei parlamentare speciale pe proiectul de lege privind Roşia Montană a avut loc, miercuri la prânz. Comisia a fost constituită, marţi, prin votul plenului reunit, iar din aceasta fac parte parlamentari PSD, PNL, PC, UDMR, PPDD şi de la minorităţi. Democrat-liberalii au refuzat să-şi desemneze membri în comisie.
Preşedintele comisiei este senatorul PSD Darius Vâlcov, iar din comisie mai fac parte Ioan Dârzu, Florin Iordache, Viorel Ştefan, Emacu Gheorghe, Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Greblă (PSD), Andrei Gerea, Gigel-Sorinel Ştirbu, Mircea Dolha, Dumitru Popescu, Petru Ehegartner (PNL), Haralambie Vochițoiu, Tudor Ciuhodaru (PPDD), Attila Korodi, Alexandru Vegh (UDMR), Oana Manolescu (minorităţi naţionale), Ioan Moldovan (PC).
REACŢIA DEPUTAŢILOR
PSD
- Iordache: E necesar să mergem la Roşia Montană, trebuie să vedem ce implică proiectul
"Este necesar să mergem pentru a vedea ce implică acest contract", a spus Iordache.
El a arătat că o decizie în acest sens va fi luată la nivelul comisiei în momentul în care aceasta se va reuni.
"Acest lucru se va stabili în comisie, în momentul în care se va constitui comisia şi se va stabili un program. Probabil că se va decide în acest sens. Dar eu personal consider că trebuie mers acolo", a mai spus Florin Iordache.
- Greblă: Deplasarea la Roşia Montană e obligatorie,ca şi ascultarea celor din Piaţa Universităţii
"Deplasarea la Roşia Montană este obligatorie, aşa cum este obligatorie şi ascultarea protestatarilor din Piaţa Universităţii. Vom hotărî în comisie, azi vom stabili", a spus Greblă, membri în comisia specială.
El a precizat că eventuala deplasare a membrilor Comisiei parlamentare speciale la Roşia Montană se va axa pe adresarea de întrebări şi ascultarea de explicaţii.
"Nu vor fi audieri în sensul propriu al termenului, dar vom asculta explicaţii, vom pune întrebări, vom vedea", a spus Greblă.
- Chelaru: Nu e niciun fel de problemă ca o subcomisie să se deplaseze la Roşia Montană
"În opinia mea, eu nefiind un specialist pe probleme de minerit, pe probleme de chimie, pe probleme de cianuri, în opinia mea, dacă comisia pe care am constituit-o va aprecia că e necesară deplasarea, va constitui la rândul ei o subcomisie formată din specialişti care ştiu - dacă se deplasează acolo - ştiu ce văd, ştiu să aprecieze, ştiu să facă comparaţii. Concluziile acestei subcomisii le vom discuta în comisie, evident", a spus Chelaru.
"Dacă se va impune, părerea mea este că nu e niciun fel de problemă ca o subcomisie constiuită în cadrul Comisiei noastre să se deplseze acolo", a adăugat senatorul PSD.
PNL
- Gerea: Sunt pentru o deplasare la Roşia Montană; ne interesează garanţiile de mediu
"Eu sunt pentru o deplasare, să discutăm, să vedem care e stadiul. Până la urmă, înţeleg din imaginile pe care le-am văzut, că este o problemă ecologică în vigoare, lucru de care nu prea se vorbeşte (...) Înainte să înceapă tot tărăboiul acesta am solicitat la comisia economică, unde am depus o hârtie oficială din partea grupului PNL, în care am solicitat inclusiv o deplasare", a precizat Gerea.
Liderul deputaţilor PNL a precizat că principala problemă a proiectului de lege este legată de regimul exproprierilor şi cel al garanţiilor oferite statului.
"Singura problemă pe care o avem noi este cu rostul legii în Parlament, dar în ceea ce priveşte proiectul în sine ne interesează să vedem în primul rând garanţiile de mediu - concrete, nu vorbe - situaţia exproprierilor sau calitatea de expropriator pe care ar avea-o Gabriel Resources, lucru cu care noi nu suntem de acord. Nu suntem de acord ca o firmă privată să exproprieze, numai statul român poate să facă acest lucru (...) Rămâne discuţia legată de redevenţe, de ce câştigă statul român, de garanţii, pentru că un 25% participare poate să însemne aproape zero, în condiţiile în care nu ştiu ce contracte de management se fac, şi banii se duc frumos în altă parte şi ne trezim că nu avem profit pe măsură", a mai spus Gerea.
- Ehergartner: Nu văd a fi determinantă o deplasare a comisiei la Roşia Montană
"Eu am fost personal acolo (la Roşia Montană - n.r.), am fost săptămâna trecută, pentru documentare. Având în vedere că am nimerit chiar în miezul... mi-am propus cu ceva timp în urmă, înainte de a şti că voi face parte din această comisie, s-a suprapus cu evenimentele care au fost acolo. Am constatat mai multe aspecte din punct de vedere revendicativ şi social", a precizat Ehegartner, membru în Comisia parlamentară specială privind Roşia Montană.
Senatorul PNL a menţionat că membrii comisiei pot constata la faţa locului ceea ce pot vedea şi în fotografiile realizate acolo.
"La faţa locului putem vedea ceea ce putem vedea şi pe foarte multele imagini care s-au luat, şi ceea ce vezi sigur că trebuie susţinut şi din perspectiva proiectelor de acolo. (...) Nu văd inutilă, dar nu va fi determinantă o deplasare din asta, cred că lucrurile trebuie privite mai obiectiv", a menţionat Ehegartner.
PPDD
- Ciuhodaru: Azi propun constituirea unei subcomisii de experţi care să meargă la Roşia Montană
"Azi voi propune constituirea unei subcomisii formată din experţi. E necesară o expertiză. Dacă nu, avem iar o armată de politicieni părerologi care vor face tot în funcţie de indicaţiile partidului. Eu mi-am propus să fiu obiectiv în această comisie şi să ascult părerile experţilor în acest domeniu", a spus Ciuhodaru.
El a spus că va propune ca din subcomisie să facă parte experţi din toate sferele de expertiză şi care pot să aibă un cuvânt de spus, chair dacă pro sau contra.
"Aşa mi se are corect, iar decizia trebuie să fie în funcţie de ce spun aceşti experţi. Dacă acest lucru nu se va realiza, mă gândesc serios să văd dacă rămân sau nu într-o astfel de comisie, care e făcută pe algortim politic şi decizia este foarte probabil să ţină de sfera politicului", a spus Ciuhodaru.
UDMR
- Korodi: O vizită la Roşia Montană nu este relevantă pentru comisia specială
"Pentru că vorbim numai de analiza unui proiect de lege, care are câteva elemente care sunt mai degrabă administrative, juridice, din punctul meu de vedere - pentru că nu s-a înfiinţat o comisie specială pe cazul Roşia Montană, ci pentru a da un raport pe acest proiect de lege - nu este obligatorie prezenţa acolo. Dar dacă majoritatea va dori, din membrii comisiei, putem să mergem. Dar relevanţa a scăzut foarte mult, pentru că această comisie specială până la urmă nu s-a întrunit pentru ceea ce s-a crezut, s-a întrunit numai şi numai pentru acest proiect de lege", a spus Korodi.
El a fost întrebat ce ar putea să constate la faţa locului membrii comisiei speciale.
"Oameni, zonă, carieră lăsată neutilizată, probabil mineri costumaţi în costume neprăfuite, pentru că ei nu fac minerit, probabil oameni din localitatea Roşia Montană care cer sau oameni care nu o să ceară această investiţie. Deci, o să vadă o imagine locală cu foarte multe relevanţe, dar locale. Problema aceasta nu este o problemă locală, ci este una generală", a susţinut deputatul UDMR, care a precizat că zona este afectată de sărăcie din cauza declarării drept zonă monoindustrială.
Korodi a mai menţionat că, din punctul său de vedere, discuţia pe proiectul de lege nu va pemite întocmirea unui raport până în data de 20 octombrie care să aibă o "imagine globală" şi să existe decizii pe punctele de vedere tehnice ale acestui caz.
Conform deciziei conducerii Parlamentului, până la 1 octombrie se vor depune amendamente la comisie din partea senatorilor şi deputaţilor, iar până la 20 octombrie urmează să fie elaborat un raport asupra proiectului de lege propus de Guvern.
Minerii de la Roşia Montană, care s-au blocat în subteran de cinci, respectiv trei zile, au ieşit din mină, duminică seară, după aproape o oră de la momentul în care premierul Victor Ponta a coborât la ei, primul-ministru spunându-le acestora că le va aduce Comisia parlamentară.
"Le-am promis că se face comisie şi aducem aici comisia, să se decidă aici", a afirmat premierul Victor Ponta, la ieşirea din galerie.
Totodată, primul-ministru a declarat că nimeni nu se poate antepronunţa în privinţa situaţiei minerilor de la Roşia Montană, pentru că "nu ştiu ce viaţă au oamenii aceştia".
Unul dintre mineri, întrebat dacă are încredere în promisiunea premierului, a răspuns afirmativ, dar a spus că în cazul în care se va înşela totuşi, minerii vor trece la măsuri extreme.
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: România scapă de vizele pentru SUA
Citește pe www.zf.ro: Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Îți vorbește un om sau Inteligența Artificială? A.I. poate reproduce tonul, emoțiile și chiar accentele vocilor umane
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
PROSPORT.RO
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în buletinul ei
CANCAN.RO
Cele patru zodii care vor avea NOROC în perioada ianuarie – martie 2025. Nu vor întâmpina obstacole
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe