Primarul din Tulcea, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, aflat în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată de DNA pentu luare de mită, după ce ar fi primit de la administatorul unei firme un apartament într-un bloc pentru care a eliberat autorizaţie de construire, deşi nu existau avizele cerute de lege.

Urmărește
296 afișări
Imaginea articolului Primarul din Tulcea, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Primarul din Tulcea, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită (Imagine: Shutterstock)

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a primarului din Tulcea, Constantin Hogea, pentru luare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, soţia primarului, Valeria Hogea, administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.

De asemenea, fiica edilului, Sorina Ioana Hogea, administrator al unei societăţi comerciale, a fost trimisă în judecată, tot sub control judiciar, pentru complicitate la luare de mită.

În acest dosar au mai fost trimişi în judecată doi funcţionari din cadrul Primăriei Tulcea: Valer Constantin Pop, arhitect şef, şi Maria Brudiu, secretar, sub acuzaţiile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, precum şi administratorul unei societăţi, Cornel Constantin Georgescu, pentru dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că inculpaţii Constantin Hogea, Valer Constantin Pop şi Maria Brudiu, în calitate de primar, arhitect-şef, respectiv secretar în cadrul Primăriei Tulcea, au semnat şi eliberat, în 26 octombrie 2007, pentru firma administrată de Cornel Constantin Georgescu o autorizaţie de construire a unui bloc de locuinţe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special (penitenciar şi unitate miliară), fără a se fi obţinut avizele prealabile de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apării Naţionale, conform legislaţiei în vigoare.

Această acţiune, arată DNA, a avut ca urmare obţinerea, de către firma respectivă, a dreptului de a construi un bloc de locuinţe cu încălcarea condiţiilor legale, dar şi un profit viitor prin vânzarea apartamentelor construite. Totodată, ca urmare a înţelegerii avute cu Georgescu, dar şi în scopul protejării intereselor financiare ale acestuia - a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii şi execuţie de lucrări cu Primăria municipiului Tulcea - la finalizarea lucrărilor, respectiv în 21 ianuarie 2009, Constantin Hogea a primit, cu titlu de mită, un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica acestuia, Sorina Ioana Hogea.

În continuare, precizează sursa citată, pentru a disimula primirea apartamentului şi pentru a crea aparenţa că acel imobil intră în mod legal în proprietatea lui Constantin Hogea, la aceeaşi dată, fiica şi soţia sa au încheiat cu omul de afaceri un contract de vânzare-cumpărare, în care au atestat în mod mincinos faptul că s-a achitat anterior contravaloarea locuinţei.

Totodată, începând cu luna ianuarie 2015, Constantin Hogea, beneficiind de sprijinul soţiei sale, Valeria Hogea, a desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de primar, în sensul că, uzând de funcţia deţinută, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăţi comerciale ce îi aparţinea acesteia din urmă, potrivit DNA.

Conform aceleiaşi surse, în scopul obţinerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite reprezentând sume de bani provenite din închirierea unor spaţii pentru clipuri publicitare, Constantin Hogea s-a interesat despre situaţia juridică a unui imobil din municipiul Tulcea pe care se află amplasat un panou publicitar electronic, despre preţul practicat pe piaţă pentru prestarea unor asemenea servicii, despre obţinerea unor modele de contracte de închiriere de spaţiu publicitar, a depus diligenţe pentru realizarea spoturilor publicitare, asigurarea asistenţei tehnice de specialitate pentru punerea în funcţiune a panoului şi asigurarea întreţinerii funcţionării acestuia.

Toate aceste acţiuni, susţin procurorii DNA, au avut ca rezultat încheierea unor contracte de închiriere de spaţiu publicitar, cu şase persoane.

Sursa citată precizează că în acest caz a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil, proprietate a lui Constantin Hogea, Valeria Hogea şi Sorina-Ioana Hogea.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

În acest caz, procurorii DNA au făcut, în 28 mai, percheziţii la sediul Primăriei Tulcea, la locuinţa primarului Constantin Hogea şi la mai multe firme care ar fi încheiat contracte cu Primăria.

Ulterior, primarul municipiului Tulcea şi soţia acestuia au fost duşi la sediul DNA Galaţi, pentru audieri. Constantin Hogea a fost apoi reţinut şi arestat preventiv, iar în luna iulie a fost plasat în arest la domiciliu.

Constantin Hogea este la al treilea mandat consecutiv de primar al municipiului Tulcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici