Prima pagină » Politic » Proiectul „România Educată”. Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali

Proiectul „România Educată”. Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali

Proiectul „România Educată”. Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali

Calendarul consultărilor este următorul:

  • Luni, 5 iulie 2021, de la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu liderii coaliţiei de guvernare
  • Marţi, 6 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu conducerea Parlamentului şi cu membri ai Comisiilor de Învăţământ din cele două camere
  • Miercuri, 7 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu partenerii de dialog social din zona educaţiei şi cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale implicate în Proiectul „România Educată”.

„În cadrul discuţiilor, vor fi prezentate principalele zone de reformă şi linii de acţiune ale Proiectului , în vederea realizării unui consens social şi politic, care să garanteze implementarea sa şi asumarea transpartinică”, conform comunicatului de presă.

Proiectul „România Educată” a început în 2016 şi a fost structurat în trei etape.

CITEŞTE ŞI: PNRR, 3,6 miliarde de euro pentru „România educată”. Investiţiile ocolesc una din marile probleme ale sistemului de învăţământ