Protest în Ungaria. Mii de oameni s-au adunat la un miting organizat de rivalul lui Viktor Orban

  • Mii de persoane au protestat duminică împotriva premierului maghiar, Viktor Orban, în cadrul unui miting.
  • Acţiunea a fost organizată de Peter Magyar, un fost membru al guvernului.
  • Protestul are loc cu aproape o lună înainte de alegerile europarlamentare şi locale, care se vor desfăşura la începutul lunii iunie.
Urmărește
1503 afișări
Imaginea articolului Protest în Ungaria. Mii de oameni s-au adunat la un miting organizat de rivalul lui Viktor Orban

Oameni din Ungaria, în timpul unui protest anti-guvernamental din 2018. Sursa foto: Hepta / Mediafax Foto

Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat în Debrecen, al doilea oraş ca mărime din Ungaria, pentru a-l susţine pe Péter Magyar, un personaj nou pe scena politică de la Budapesta. Acesta a devenit proeminent datorită promisiunilor de a pune capăt unor probleme cu care societatea maghiară se confruntă, printre care corupţia oficială şi declinul calităţii vieţii, notează Associated Press (AP).

Magyar a fost un apropiat al partidului Fidesz, care se află la putere în Ungaria, dar acum se află în opoziţie. În luna februarie, acesta l-a acuzat pe Viktor Orbán că guvernează un ,,stat mafiot" înrădăcinat şi a declarat război la ceea ce el numeşte o maşină de propagandă condusă de Executiv, potrivit agenţiei Reuters.

În cadrul mitingului, Peter Magyar a atacat una dintre politicile de bază ale lui Orban, criticând ceea ce el a numit nivelul extrem de scăzut al alocaţiilor pentru susţinerea copiilor în Ungaria.

,,Astăzi, marea majoritate a poporului maghiar s-a săturat de elita conducătoare, de ură, de apatie, de propagandă şi de diviziunile artificiale", a declarat Magyar în faţa mulţimii. "Maghiarii de astăzi doresc cooperare, dragoste, unitate şi pace", a afirmat acesta, potrivit sursei citate.

Peter Magyar a mai organizat în luna aprilie un miting, unde zeci de mii de oameni au protestat, la Budapesta, împotriva premierului Viktor Orban.

Luna trecută, acesta a anunţat că şi-a înfiinţat propriul partid, TISZA (Respect şi Libertate), conform publicaţiei Telex. Peter Magyar a anunţat că va prezenta 12 candidaţi pentru alegerile europene din luna iunie, el aflându-se în fruntea listei. Totodată, potrivit AP, partidul lui Magyar a anunţat că va prezenta patru candidaţi la alegerile pentru consiliile locale din Budapesta.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici