- Home
- Politic
- SUCEAVA, (04.11.2016, 07:35)
- Tibi Bujdei
PSD a depus proiectul legii privind crearea Agenţiei Resurselor Statului pentru administrarea Fondului Suveran de Investiţii
PSD a depus, la Senat, proiectul legii privind privind înfiinţarea Agenţiei Resurselor Statului pentru administrarea Fondului Suveran de Investiţii, iniţiat de senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
649 afișări
PSD a depus proiectul legii privind crearea Agenţiei Resurselor Statului pentru administrarea Fondului Suveran de Investiţii
Astfel, potrivit proiectului, se înfiinţează Agenţia Resurselor Statului pentru administrarea Fondului Suveran de Investiţii ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat şi din fonduri proprii, în subordinea Parlamentului, ca instituţia specializată care gestionează, administrează şi valorifică în condiţiile de rentabilitate economică şi de exploatare raţională, resursele naturale, precum şi terenurile cu destinaţie agricolă sau forestieră proprietate publică şi privată a statului.
Iniţiativa prevede că în termen de 60 de zile de la publicarea legii, la iniţiativa Guvernului şi pe baza informaţiilor puse la dispoziţie de acesta, comisiile de specialitate din Parlament vor selecta societăţiile comerciale, regiile sau companiile deţinute sau unde este acţionar statul şi a căror activitate intră în sfera de reglementare a acesteia urmând ca raportul să fie adoptat de Parlament în termen de maxim 120 de zile.
Agenţia Resurselor StatuluI ar urma să fie condusă de un preşedinte, ajutat de doi vicepreşedinţi, numiţi de Parlament, având un mandat de patru ani şi care poate fi se reînnoit o singură dată.
Potrivit aceleiaşi iniţiative legislative, sub coordonarea Agenţiei Resurselor Statului (ARS), se înfiiţează Fondul de Investiţii ARS care are ca obiect exploatarea acestor resurse de stat. Conform acestui proiect de lege, resursele care, la data publicării legii, sunt contractate şi vor rămâne în viitor libere de sarcini, vor intra în portofoliul ARS care mai are obligaţia de a achiziţiona, la preţul pieţei, dacă există oferte în acest sens, acţiunile scoase la vânzare de ceilalţi acţionari în cazul societăţilor comerciale sau de altă natură.
Legea mai prevede că o comisie parlamentară de anchetă care se va constitui în termen de 60 de zile de la publicarea în "Monitorul Oficial" a actului normativ va analiza modul în care au fost gestionate resursele statului în perioada 1990-2016 şi va prezenta Parlamentului un raport unde vor fi prevăzute şi modalităţile de recuperare a resurselor gestionate cu încălcarea legii.
Iniţiatorul proiectului legii, senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu, preşedinte al Comisiei de constituţionalitate din Senat, a declarat că, potrivit Constituţiei, "bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.
El a adăugat că textul constituţional subliniază că "bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate”.
Ovidiu Donţu susţine că este nevoie ca resursele naturale ale ţării să fie bine administrate, iar înfiinţarea unei structuri care să gestioneze acest patrimoniu în mod centralizat poate răspunde mai bine nevoilor unei viziuni integrate de administare a acestora.
El a arătat că a luat act şi de existenţa unei petiţii online, semnată de circa 50.000 de cetăţeni care propun modificarea Constituţiei în sensul ca proprietatea publică a României să fie gestionată de Fondul Naţional al României, fond suveran de stat, a cărui conducere să fie aleasă prin votul direct al cetăţenilor.
"Realizarea unui scrutin la nivel naţional este o chestiune care angrenează serioase resurse umane, logistice şi financiare şi de aceea propun alegerea conducerii acestei Agenţii a Resurselor Statului să fie realizată de către Parlamentul României, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, consideră Ovidiu Donţu.
Citeşte şi: ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Lista completă a candidaţilor pe care PSD vrea să îi trimită în Parlament - FOTO
Citeşte şi: Deputatul Mihai Tudose, despre reexaminarea pe tema insolvenţei personale: PSD va urgenta reluarea procedurii
Citeşte şi: Comisiile reunite ale Parlamentului au votat revocarea şefului ASF. Negriţoiu ameninţă cu justiţia/ Mihai Tudose (PSD): Acesta nu merită salarii compensatorii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe