- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (21.09.2015, 13:25)
- Roxana Preda
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PSD a votat în unanimitate sprijinul pentru Guvernul Ponta. Dragnea: Decizia politică a PSD a fost să respingem moţiunea de cenzură - FOTO
Comitetul Executiv al PSD a votat luni, în unanimitate, sprijinul pentru menţinerea la guvernare cu Victor Ponta premier, acesta precizând că va rămâne la Palatul Victoria atâta vreme cât va avea sprijinul coaliţiei de guvernare.
Urmărește
2051 afișări
PSD a votat în unanimitate sprijinul pentru Guvernul Ponta. Dragnea: Decizia politică a PSD a fost să respingem moţiunea de cenzură (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)
"Mergem mai departe", a declarat Victor Ponta la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD.
El a mai spus că "este important să avem stabilitate".
Ponta a precizat că opinia majoritară a celor din partid a fost că trebuie continuată guvernarea, pentru că "este o guvernare bună", pe care nici măcar Opoziţia nu o contestă din punctul de vedere al rezultatelor economice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
UPDATE - Dragnea: Decizia politică a PSD a fost să respingem moţiunea de cenzură
Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat că decizia politică a PSD a fost aceea de a respinge moţiunea de cenzură a Opoziţiei şi de a păstra guvernarea.
Liviu Dragnea a declarat, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că partidul a luat o decizie politică importantă, în sensul menţinerii la guvernare.
"Am decis respingerea moţiunii de cenzură şi susţinerea guvernului. Azi am luat o decizie politică importantă", a declarat Dragnea.
El a mai spus că situaţia nu este uşoară dar "nu putem printr-un vot în CEx să ştergem această situaţie, partidul este o instituţie care nu interferează cu justiţia".
UPDATE - Ponta, înaintea CExN al PSD: Guvernul are susţinerea UNPR la moţiunea de cenzură
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că Guvernul are susţinerea UNPR la moţiunea de cenzură pe care PNL internţionează să o depună.
Întrebat, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD dacă UNPR susţine Guvernul la moţiunea de cenzură, Ponta a spus: ”Bineînţeles, am vorbit deja (...) V-a spus domnul Oprea de fiecare dată. Întrebaţi-l acum şi vă zice”.
La ora transmiterii acestei ştiri, are loc şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, în care se va discuta situaţia creată după trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta.
Dragnea, înaintea CEx: PSD vrea să rămână la guvernare
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, înaintea şedinţei CEx a PSD, în care se va discuta situaţia creată după trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta, că partidul vrea să rămână la guvernare. La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul are susţinerea UNPR la moţiunea de cenzură pe care PNL internţionează să o depună.
"PSD vrea să rămână la guvernare", a declarat Liviu Dragnea, după ce a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în biroul acestuia, chiar înainte de şedinţa Comitetului Executiv al PSD care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.
"Nimeni din partid nu vrea să ieşim de la guvernare, deci vom face calcule pentru rămânarea la guvernare", a declarat Dragnea.
Întrebat cât de mult e în ajutorul partidului ca Victor Ponta să rămână în fruntea Guvernului, Dragnea a răspuns evaziv. "Nu ştiu asta, în mod sincer, dar PSD doreşte să rămână la guvernare şi vom discuta în Comitetul Executiv", a precizat acesta. Întrebat din nou dacă această declaraţie înseamnă că PSD nu îl vrea "exclusiv" pe Ponta prim-ministru, Dragnea a reiterat că "PSD vrea să la guvernare".
Dragnea a adăugat că în Comitetul Executiv Naţional se va pune inclusiv problema sprijinului politic pentru Guvern. "Va fi unul din subiectele de discutat astăzi. (...) Sigur că vom vota dacă vrem să rămânem la guvernare sau nu", a spus acesta.
Întrebat dacă se teme de trădări la moţiunea de cenzură pe care PNL a anunţat că o depune luni, Dragnea a spus că este dreptul democratic al Opoziţiei să facă un astfel de demers.
"Este un drept democratic al Opoziţiei. Nu cred că se aşteaptă ca PSD să îşi dea jos propriul guvern", a comentat Dragnea.
Liderul PSD a insistat că toţi colegii "vor să rămânem la guvernare, este raţiunea firească a fiecărui partid".
Întrebat dacă se pune problema retragerii sprijinului politic de către PSD, pentru Victor Ponta, cu condiţia ca preşedintele Klaus Iohannis să numească un alt premier din rândul social-democraţilor, Dragnea a negat o astfel de variantă.
"Nu există scenariul ăsta şi preşedintele nu va face niciodată un astfel de anunţ. Sau nu cred", a spus Dragnea.
Citește pe alephnews.ro: Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe