- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (05.11.2015, 17:41)
- Ştefan Pană
PSD acceptă să renunţe la funcţia de prim-ministru şi să susţină un Guvern tehnocrat - surse
Delegaţia PSD care a discutat, joi, cu preşedintele Klaus Iohannis la consultările de la Palatul Cotroceni, nu a făcut nicio propunere de premier, fiind de acord să susţină un Guvern format din tehnocraţi şi distanţându-se de declaraţiile anterioare privind coaliţia cu UNPR, potrivit unor surse PSD.

PSD acceptă să renunţe la funcţia de prim-ministru şi să susţină un Guvern tehnocrat - surse (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)
Astfel, deşi cu o zi înainte liderul PSD Liviu Dragnea a vorbit despre existenţa coaliţiei formate alături de UNPR şi de ALDE, punctul de vedere exprimat în faţa preşedintelui Klaus Iohannis s-a referit strict la poziţia PSD. Potrivit unor surse social-democrate, subiectul relaţiei cu UNPR nu a fost ridicat în consultările de la Palatul Cotroceni, însă PSD caută în continuare o soluţie de formare a unui Guvern fără sprijinul sau aportul progresiştilor.
În privinţa Guvernului, social-democraţii nu au prezentat nicio variantă de premier, deşi Liviu Dragnea susţinea miercuri că PSD are o propunere pe care o va face preşedintelui. Social-democraţii consideră în acest moment că este "imposibilă" crearea unui Guvern cu prim-ministru politic şi nu vor să facă o astfel de nominalizare.
Potrivit surselor citate, schimbarea de poziţie şi renunţarea la asumarea directă a guvernării a survenit şi ca urmare a celei de-a doua zile de proteste şi a mesajelor lansate de cei care au ieşit în stradă.
Astfel, în discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, social-democraţii şi-au exprimat disponibilitatea de a sprijini un guvern cu premier tehnocrat şi chiar cu miniştri fără apartenenţă politică, însă numai în baza unui acord rezultat dintr-o majoritate confortabilă în Parlament.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe