Lideri ai PSD s-au întâlnit, marţi, în biroului preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, pentru a discuta despre mandatul cu care social-democraţii se vor prezenta, în cursul serii, la consultările de la Palatul Cotroceni.
Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată, marţi, astfel că, potrivit Constituţiei, Guvernul Boc se consideră demis, fiind prima dată în perioada postrevoluţionară când o astfel de moţiune trece în Parlament.
Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele la Cotroceni la consultări, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate, care au precizat că PSD a fost invitat, marţi, de la ora 19.30.