Prima pagină » Politic » PSD depune două moţiuni de cenzură, pentru că Guvernul recurge de două ori la angajarea răspunderii

PSD depune două moţiuni de cenzură, pentru că Guvernul recurge de două ori la angajarea răspunderii

PSD va depune două moţiuni de cenzură pentru că Guvernul va recurge de două ori la procedura angajării răspunderii în Parlament pentru reducerile de pensii şi de salarii, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Radu Moldovan, purtător de cuvânt al formaţiunii.
PSD depune două moţiuni de cenzură, pentru că Guvernul recurge de două ori la angajarea răspunderii
02 iun. 2010, 17:49, Politic

„Întrucât vor avea loc două asumări separate, una pe reducerile de salarii şi una pe reducerile de pensii, pentru a le bloca pe amândouă, din punct de vedere tehnic, va fi nevoie de două moţiuni de cenzură. În acest caz, în principiu, dat fiind timpul alocat dezbaterilor moţiunilor de cenzură în Parlament, ele ar putea fi votate în două zile separate”, a menţionat Moldovan.

Acesta a mai precizat că moţiunile vor fi iniţiate de PSD şi vor avea trei anexe, cu măsurile alternative propuse de PSD, PNL şi, respectiv, PC.