PSD s-a opus „Amendamentului Ciucă” la Legea pensiilor militare

  • Partidul Social Democrat s-a opus „Amendamentului Ciucă” pe care Partidul Naţional Liberal l-a depus la proiectul de lege privind actualizarea pensiilor militare.
  • PSD a refuzat să voteze pentru creşterea pensiei parlamentarului Nicolae Ciucă, transmit social-democraţii.
Urmărește
1445 afișări
Imaginea articolului PSD s-a opus „Amendamentului Ciucă” la Legea pensiilor militare

PSD s-a opus „Amendamentului Ciucă” la Legea pensiilor militare

„Partidul Social Democrat s-a opus <Amendamentului Ciucă> pe care Partidul Naţional Liberal l-a depus la proiectul de lege pe care tot PNL l-a iniţiat cu privire la actualizarea pensiilor militare. PSD a refuzat să voteze pentru creşterea pensiei parlamentarului Nicolae Ciucă. Este profund imoral ca, într-o ţară în care pensia medie este puţin peste 2.700 de lei, să profiţi de funcţia politică pentru a-ţi majora pensia de 18.000 de lei cu aproximativ 4.000 de lei”, potrivit unui comunicat de presă.

PSD a votat proiectul de lege pentru actualizarea pensiilor militare, dar „denunţă tentativa eşuată a PNL de a elimina reglementarea care îl împiedica pe pensionarul Nicolae Cică să obţină o majorare substanţială la pensia sa, cumulată cu indemnizaţia de preşedinte al Senatului, de peste 15.000 de lei”.

„PSD a rămas consecvent cu principiul că o lege nu trebuie croită pentru a aduce beneficii speciale unei singure persoane. La fel cum PSD nu a susţinut <Legea Iohannis> făcută pentru un singur om, tot aşa, PSD s-a opus <Amendamentului Ciucă> creat special pentru liderul PNL. Ca atare, PNL a renunţat la acest amendament şi a revenit la forma iniţială a legii. Această practică a PNL de a veni în Parlament cu reglementări cu dedicaţie pentru şefii lor politici este sfidătoare la adresa cetăţenilor români, care sunt chemaţi să voteze la alegerile de la finalul acestui an”, se menţionează în finalul comunicatului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici