Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene: Regulile suspendării votului unei ţări UE sunt în Tratat. Nu comentăm declaraţii ale politicienilor

Mark Gray, purtător de cuvânt Comisiei Europene, a declarat, pentru MEDIAFAX, întrebat despre afirmaţiile lui Sebastian Lăzăroiu despre o nouă suspendare a şefului statului, că suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE este reglementată în Tratat şi că el nu va comenta scenarii sau afirmaţii ale politicienilor.

Urmărește
423 afișări
Imaginea articolului Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene: Regulile suspendării votului unei ţări UE sunt în Tratat. Nu comentăm declaraţii ale politicienilor

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene: Regulile suspendării votului unei ţări UE sunt în Tratat. Nu comentăm declaraţii ale politicienilor (Imagine: Stefan Micsik / MediafaxFoto)

Gray a spus că regulile privind suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE ale unei ţări membre sunt prevăzute foarte clar la articolul 7 al Tratatului UE.

El a subliniat, de asemenea, că nu va face niciun comentariu privind declaraţiile sau scenariile politicienilor români în această perioadă de campanie electorală.

"Regulile sunt menţionate foarte clar la Articolul al Tratatului. Sunt foarte bine cunoscute şi precise, eu nu voi intra acum în comentarea niciunui scenariu sau a afirmaţiilor unui politician român", a afirmat Mark Gray, întrebat despre afirmaţia lui Lăzăroiu.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice! 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici