Eurodeputatul Eugen Tomac anunță că s-a întâlnit la Bruxelles cu premierul interimar al Republicii Moldova, Eugeniu Osmochescu, și cu viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, în ziua în care Chișinăul a făcut un nou pas în procesul de aderare la Uniunea Europeană, prin deschiderea oficială a negocierilor pentru Clusterul 6 – Relații Externe.
Potrivit lui Tomac, discuțiile au vizat etapele următoare ale parcursului european al Republicii Moldova, provocările procesului de integrare, implementarea reformelor într-un ritm accelerat, combaterea dezinformării și consolidarea instituțiilor democratice.
„Am discutat despre etapele următoare și provocările de-a lungul acestui drum, despre reforme și necesitatea implementării lor în ritm alert, despre dezinformare și nevoia de consolidare a instituțiilor democratice”, scrie Tomac, care a mai adăugat că s-a întâlnit cu echipele câștigătoare ale concursului național EuroQuiz Moldova 2026, și ele aflate la Parlamentul European.
El a precizat că este al doilea an consecutiv în care invită câștigătorii competiției la Bruxelles pentru a le oferi ocazia să înțeleagă mai bine modul în care sunt luate deciziile la nivelul Uniunii Europene.
Eurodeputatul a subliniat că vizita tinerilor a coincis cu deschiderea negocierilor pentru Clusterul 6 – Relații Externe, pe care a descris-o drept „o reușită importantă pentru toți cetățenii Republicii Moldova”.
„I-am asigurat că rămân un susținător ferm al proiectelor și inițiativelor care îi apropie pe românii din Republica Moldova de Uniunea Europeană”, a mai scris Eugen Tomac.
Potrivit acestuia, România trebuie să continue să sprijine ferm parcursul european al Republicii Moldova și implementarea reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană.