Declarațiile au fost făcute miercuri, în cadrul emisiunii „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, unde liderul PSD Sector 3 a fost întrebat dacă apropierea partidului de Nicușor Dan este o greșeală.
„Dacă PSD știe să folosească acest parteneriat cu președintele, astfel încât să-și îndeplinească obiectivele…”, a spus Robert Negoiță.
Întrebat de ce spune că este un parteneriat între PSD și Nicușor Dan, Negoiță a răspuns: „De la mine așa se vede”.
„Parteneriat, înțelegere. Mergem împreună pe un drum. Așa se citește de la mine. Eu nu comentez că e de rău. Mie mi se pare că în viață ai nevoie de astfel de parteneriate, atâta vreme cât respectă anumite principii măcar minimale”, a precizat Negoiță.
Întrebat cine câștigă din acest parteneriat, primarul Sectorului 3 a răspuns: „Sper că măcar fărâmituri, așa, și poporul român”.
El a adăugat că Nicușor Dan nu are o problemă electorală imediată, pentru că nu sunt alegeri în viitorul apropiat.
„Domnul Nicușor avea o problemă dacă erau alegeri mâine. Nu, nu avem alegeri anul ăsta. Mai mult, până atunci are tot timpul din lume. La finalul celor cinci ani vor fi toți demoni, va rămâne singurul înger”, a mai spus Negoiță.