România normalizează relaţiile cu Austria: Iohannis îl retrimite pe ambasadorul Emil Hurezeanu la Viena

În urma unei discuţii cu preşedintele Van der Bellen, preşedintele Klaus Iohannis a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României, Emil Hurezeanu, chemat în ţară pentru consultări în data de 9 decembrie 2022, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Urmărește
692 afișări
Imaginea articolului România normalizează relaţiile cu Austria: Iohannis îl retrimite pe ambasadorul Emil Hurezeanu la Viena

Emil Hurezeanu

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 19 ianuarie 2023, o convorbire telefonică cu Preşedintele Republicii Austria, Alexander Van der Bellen, la iniţiativa părţii austriece. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis omologului austriac că votul negativ exprimat de Austria în cadrul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne privind aderarea României la spaţiul Schengen a produs dezamăgire în rândul cetăţenilor români. Preşedintele României a arătat că acest vot a fost cu atât mai dificil de înţeles cu cât nu reflectă bunele relaţii existente între cele două ţări şi cooperarea strânsă în multiple domenii, inclusiv cel al afacerilor interne, şi nici nu reflectă realitatea legată de sursa problemelor invocate de Austria privind migraţia ilegală”, potrivit unui comunicat de presă.

Administraţia Prezidenţială mai arată că, în cadrul discuţiei, preşedintele Klaus Iohannis „a evidenţiat că România este şi va continua să fie un furnizor de securitate şi va proteja în continuare în mod eficient frontiera externă a Uniunii Europene, în interesul tuturor cetăţenilor europeni, aşa cum a făcut-o şi până acum”.

„Preşedintele României a mulţumit pentru sprijinul exprimat public de Preşedintele Austriei pentru aderarea ţării noastre la Schengen şi a arătat că mesajele numeroase de susţinere venite din partea mediului politic, economic şi social din Austria sunt semnale clare că locul României este în Schengen şi că va putea fi identificată o soluţie. Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat interesul direct şi prioritar al ţării noastre ca poziţia actuală a Austriei să fie schimbată cât mai curând posibil, guvernul austriac să adopte o atitudine constructivă şi îndreptată spre cooperare, astfel încât obiectivul de aderare a României la Schengen să fie atins anul acesta. De asemenea, Preşedintele României a exprimat deschiderea autorităţilor române de a lucra împreună, în plan bilateral şi european, pentru a implementa soluţiile identificate pentru reducerea migraţiei ilegale pe ruta balcanică, răspunzând astfel preocupărilor ridicate de Austria. De altfel, aceste propuneri şi disponibilitatea părţii române de a contribui cu soluţii au fost prezentate în mod repetat autorităţilor austriece”, se menţionează în comunicat.

Totodată, Administraţia Prezidenţială precizează că, în urma discuţiei cu Preşedintele Van der Bellen, Preşedintele Klaus Iohannis a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României, chemat în ţară pentru consultări în data de 9 decembrie 2022.

„Acest demers reprezintă un gest de deschidere a României pentru identificarea unor soluţii constructive şi de facilitare a unui dialog dinamic, pe toate canalele disponibile. Cei doi Preşedinţi au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind evoluţiile de securitate din regiune şi sprijinul acordat Ucrainei”, se arată în finalul comunicatului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
iohannis,
der bell,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici