Şase deputaţi PNL, între care Gerea, îşi anunţă DEMISIA din partid şi se alătură lui Tăriceanu

Şase deputaţi liberali, între care Andrei Gerea, şi-au anunţat, duminică, demisia din PNL şi trecerea la formaţiunea pe care o va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu, aceştia declarând pentru MEDIAFAX că sunt nemulţumiţi de fuziunea cu PDL şi de modul în care s-a desfăşurat congresul partidului.

Urmărește
2663 afișări
Imaginea articolului Şase deputaţi PNL, între care Gerea, îşi anunţă DEMISIA din partid şi se alătură lui Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu (Imagine: Bogdan Iordache/ Mediafax Foto)

Cei şase deputaţi care demisionează din PNL sunt: Andrei Gerea, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palaşcă şi Nicolae Alexandri. De asemenea, a anunţat că părăseşte PNL şi Bogdan Nica, fost secretar regional al PNL pentru regiunea Sud-Muntenia.

Deputatul liberal de Argeş Andrei Gerea a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că va demisiona din PNL în urma congresului acestui partid, pe motiv că PNL fuzionează ”cu partidul care şi-a bătut joc de români”, el spunând că prin această fuziune ”liberalismul a fost aruncat la coş”.

”Am decis să demisionez din Partidul Naţional Liberal după mai bine de 24 de ani, pentru că, odată cu congresul de ieri, partidul în care m-am înscris eu a încetat să mai existe. Partidul Naţional Liberal, aşa cum îl ştim cu toţii, nu mai este din cauza faptului că s-a hotărât fuziunea cu Partidul Democrat Liberal. Dacă ar fi fost o simplă fuziune, cum au mai fost şi altele în istoria de după 1990, nu aş fi văzut nicio problemă, dar vorbim aici de o fuziune cu acel partid care a dus România într-un punct extrem de jos. Se fuzionează cu partidul care şi-a bătut joc de români şi de România, cu partidul care a călcat în picioare valorile democraţiei, instituţiile statului şi în ultimă fază votul a 7,4 milioane de români. Oamenii care au făcut toate aceste lucruri încă sunt în conducerea Partidului Democrat Liberal şi, din păcate, am avut ieri şi surpriza neplăcută de a-i vedea râzând la Congresul PNL. Veniseră în vizită sau în inspecţie, nu ştiu cum să zic. Eu nu pot să stau în acelaşi partid cu aceşti oameni care au batjocorit pensionari, profesori, medici, oameni bolnavi, să ne aducem aminte cum ajunseseră să moară oamenii la porţile spitalelor şi aşa mai departe”, a declarat, duminică, deputatul Andrei Gerea.

De asemenea, el acuză modul în care s-a desfăşurat Congresul PNL.

”Cooperativa a funcţionat şi s-a mers până acolo încât delegaţiile la acest congres au fost făcute pe sprânceană. Am exemplul Argeşului, dar înţeleg din discuţiile cu colegii mei că şi în alte judeţe a fost aceeaşi situaţie, adică toţi cei care au dat semne că nu ar fi de acord cu fuziunea cu partidul Democrat liberal nu au fost delegaţi”, a mai spus deputatul de Argeş.

Andrei Gerea a precizat că se va alătura partidului pe care îl va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu şi că va susţine candidatura acestuia pentru preşedinţia României.

Deputatul de Bacău Nicu Marcu şi-a anunţat şi el demisia din PNL.

”Am intrat în politică pentru că am crezut în abordarea pe a promovat-o USL, formula de guvernare social-liberală, în care chiar cred pentru că sunt profesor de economie. Dacă lucrurile s-au întors aşa, nu am ce să caut în altă direcţie”, a declarat deputatul Nicu Marcu, duminică, pentru MEDIAFAX, precizând că nu a participat la congresul PNL.

Marcu a mai spus că se va implica în înfiinţarea noului partid promovat de Călin Popescu Tăriceanu.

”Eu cred în el, pentru că are o istorie de 25 de ani în Partidul Liberal şi a şi demonstrat că poate să facă ceva. A fost în structura guvernamentală până la nivel de premier şi s-a dovedit că ţara patru ani de zile a funcţionat foarte bine”, a adăugat deputatul.

Şi deputatul de Giurgiu Viorel Teodorescu a confirmat că va părăsi PNL, nemulţumit de fuziunea cu PDL, şi se va înscrie în partidul pe care îl va înfiinîa Tăriceanu.

”Am fost nevoit să trec la un nou partid liberal, am fost, sunt şi voi rămâne liberal, pentru a urmări aceste deziderate, să scăpăm de acel PDL, acea guvernare, acel preşedinte, care nu au adus nimic bun României. Încercăm să construim ceva astfel încât populaţiei să-i fie bine. Dacă se va pune problema suspendării (lui Traian Băsescu - n.r.) noi vom vota pentru suspendare, dacă nu, la finalul mandatului”, a afirmat Teodorescu.

La rândul său, deputatul de Prahova Sorin Teju a declarat corespondentului MEDIAFAX că va demisiona din PNL şi se va alătura lui Călin Popescu Tăriceanu.

”Vreau să continui promovarea ideologiei în care cred şi care mă reprezintă, ideologia liberală. Cu toate acestea, nu pot ignora votul pe care l-am primit din partea electoratului. Am fost candidat USL şi consider că nu pot nedreptăţi un segment considerabil de cetăţeni care au crezut în mine, nu-i pot nedreptăţi pe oamenii care mi-au fost alături. Aşa că îmi anunţ intenţia de a demisiona din PNL din cauza incompatibilităţii dintre interesele partidului şi interesele oamenilor din colegiul pe care îl reprezint. Voi continua să militez pentru doctrina liberală fiindu-i alături lui Călin Popescu Tăriceanu”, a spus Teju.

Deputatul liberal de Mehedinţi Viorel Palaşcă a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că intenţionează şi el să demisioneze din PNL şi să se înscrie în partidul pe care îl va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu, fiind nemulţumit de proiectul fuziunii PNL-PDL.

”Îmi menţin poziţia de a fi împotriva fuziunii PNL-PDL, datorită votului primit în 2012, care a fost unul împotriva PDL. Nu înţeleg raţiunea pentru care se face această fuziune. Consider că nu va duce la o întărire a PNL şi a identităţii PNL, iar în aceste condiţii iau în calcul să plec din partid. Soluţia cea mai bună pentru România în momentul de faţă este ca preşedintele României să fie Călin Popescu Tăriceanu pentru că este un om cu o vastă experienţă politică”, a spus Viorel Palaşcă.

El a precizat că va face anunţul plecării sale din PNL săptămâna viitoare şi că se va afla lângă Tăriceanu în demersurile acestuia de înfiinţare a unui nou partid liberal.

Totodată, şi-a anunţat plecarea din PNL şi deputatul liberal de Prahova Nicolae Alexandri, fost secretar al PNL Prahova şi fost preşedinte al PNL Ploieşti până în urmă cu câteva zile, când întreaga conducere a filialei municipale a fost dizolvată.

”Faptul că Congresul a validat ieşirea PNL din ALDE şi intrarea în PPE, precum şi faptul că după cum aţi văzut în ceea ce priveşte păstrarea denumirii, identităţii, ducerea mai departe a adevăratului PNL nu s-a realizat, am decis să părăsesc Partidul Naţional Liberal în zilele următoare. Mă voi alătura demersului de păstrare a identităţii liberalismului”, a declarat Nicolae Alexandri pentru corespondentul MEDIAFAX.

Bogdan Nica, fost secretar regional al PNL pentru regiunea Sud-Muntenia, a anunţat şi el că va demisiona din PNL.

”Nu cred că mai are rost să rămân într-un partid care deja şi-a schimbat complet direcţia. Aşa că în cel mai scurt timp voi demisiona şi voi contribui alături de alţi colegi la construirea unui alt partid liberal în România”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Bogdan Nica, care în 19 iunie a demisionat din toate funcţiile din partid, acuzând mascarada din PNL.

Acesta a precizat că la baza deciziei sale de a pleca din PNL stau mai multe motive.

”Motivele care m-au determinat să iau această decizie sunt mai multe. Este vorba despre modul în care de ceva timp încoace se iau deciziile în acest partid, modul în care s-a votat, cu bileţele, lipsa totală de democraţie, direcţia unde se duce acest partid, nu neapărat prin fuziunea cu PDL-ul, discursul băsist pe care-l au cei care acum câteva luni de zile aveau cu totul şi cu totul alte poziţii, răsucirile repetate. Am asistat şi la revenirea revenirii lui Crin Antonescu… Toate acestea sunt lucruri pe care electoratul le va taxa şi totuşi când eşti în politică trebuie să te îndrepţi către electorat şi nu către anumite vedete vremelnice ale politicii”, a mai spus Bogdan Nica.

De asemenea, contactat de MEDIAFAX, senatorul Daniel Barbu a precizat că se află într-o ”perioadă de reflecţie” pentru câteva zile, pentru a se decide dacă îşi va prezenta sau nu demisia din PNL.

Potrivit unor surse liberale, alţi câţiva parlamentari PNL ar urma să părăsească partidul în perioada următoare.

Sâmbătă, a anunţat că demisionează din PNL deputatul Graţiela Gavrilescu, ea reclamând că la Congres ”s-a votat după cum era aranjat şi bileţele au circulat” şi precizând că se va alătura partidului liberal pe care îl va fonda Călin Popescu Tăriceanu.

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, vineri, printr-un comunicat, că va inţia imediat procedurile pentru înfiinţarea unui nou partid liberal şi strângerea de semntări pentru înscrierea candidaturii sale la prezidenţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici