- Home
- Politic
- BRAŞOV, (01.02.2014, 16:36)
- Mihaela Gradinaru
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Şedinţa Colegiului Director lărgit PDL - Cezar Preda: "Cei care au plecat la PMP sunt oameni care nu ştiu să facă opoziţie". REPLICA Elenei Udrea
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, sâmbătă, la Braşov, unde are loc şedinţa Colegiului Director lărgit al partidului, că aceia care au plecat la PMP sunt "oameni care s-au obişnuit la guvernare, care au tăiat salariile spunând că ei au de tăiat panglici, de suit pe cal şi de luat bani". La rîndul său, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că partidul are un nou adversar politic, PMP.
Urmărește
2672 afișări
Cezar Preda (Imagine: Ciprian Sterian/ Mediafax Foto)
Întrebat de jurnalişti despre plecările din PDL către PMP, Cezar Preda a spus că cei care au plecat sunt "oameni care nu ştiu să facă opoziţie", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Sunt oameni care s-au obişnuit la guvernare, care nu ştiu să facă opoziţie, oameni care atunci când le-am spus că cetăţenii nu sunt de acord să le umblăm la venituri au spus: «noi avem de inaugurat, de tăiat panglici, de suit pe cal, noi avem de luat bani, de unde să luăm dacă nu tăiam leafa românilor?» Ei, uite că au plecat la Mişcarea Populară", a declarat vicepreşedintele PDL Cezar Preda.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu și soția sa, Cristela Georgescu, s-au adresat criticilor: „Nu putem să stăm în genunchi decât în fața lui Dumnezeu”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1008. Un depozit de muniţii al ruşilor de lângă Vovceansk a fost distrus de ucraineni / Biden cere Congresului să aloce încă 24 de miliarde de dolari pentru Ucraina
-
Donald Trump, propus pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace 2025
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
El a mai spus că PDL este liber de contract politic.
"Contractul cu tot ceea ce a însemnat guvernarea 2008-2012 se încheie aici pentru că PDL a lansat un proiect nou pentru România, un proiect al responsabilităţii şi al echilibrului guvernării pentru că noi am făcut ce trebuie pentru ţară, dar am creat şi un monstru, am adus pe deciziile dure luate pentru ţară o echipă de guvernare PSD-PNL capabilă să restaureze România. Ceea ce se întâmplă în România e restauraţie, iar o guvernare nu poate să procedeze aşa", a mai afirmat Cezar Preda.
Sâmbătă, la Braşov are loc şedinţa Colegiului Director lărgit al PDL, care are ca teme anunţate strategia partidului pentru alegerile europarlamentare şi agenda parlamentară pentru următoarea sesiune. Tot sâmbătă va avea loc şi şedinta Biroului Permanent Naţional al PDL, la care fusese invitată şi Elena Udrea, pentru a explica declaraţiile sale publice privind deciziile conducerii PDL.
Elena Udrea a anunţat, joi, că a demisionat din PDL şi s-a înscris în Mişcarea Populară.
În urma plecării acesteia, au trecut de la PDL la PMP parlamentarii democrat-liberali Camelia Bogdăneci, Daniel Geantă, Dragoş Gunia, Petru Movilă, Adrian Gurzău, Andrei Volosevici, Ciprian Rogojan, Florin Popescu, Florin Secară şi Gheorghe Florin.
Blaga: PDL are un nou adversar politic - PMP
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că partidul are un nou adversar politic, PMP, iar relaţiile PDL cu acest partid depind de PMP.
''PDL are încă un adversar politic, deocamdată nu îi spun inamic. PDL are încă un adversar, se numeşte Partidul Mişcarea Populară, iar temperatura relaţiilor depinde de acest partid, nu de noi. Suntem adversari pe scena politică", a declarat Vasile Blaga la Braşov, unde s-a desfăşurat Colegiul Director lărgit al PDL.
Liderul PDL a mai spus, în conferinţa de presă susţinută la finalul Colegiului Director, că a fost stabilită strategia pentru alegerile europarlamentare, urmând ca sâmbăta viitoare să fie organizat un miting în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti.
"Astăzi am stabilit strategia pentru alegerile europarlamentare, cu termene foarte precise pentru finalizarea listei respectiv sfârşitul acestei luni, pentru finalizarea numărului de semnături minim necesar pentru a putea candida. De asemenea, am stabilit un debut de precampanie: vom organiza un miting la Bucureşti, sâmbătă, unde sperăm să avem un număr important de participanţi, la care sunt invitaţi atât membrii de partid, cât şi cetăţenii", a declarat Blaga.
El a mai spus că lista candidaţilor pentru europarlamentare va cuprinde "atât nume cu experienţă, cât şi colegi tineri".
De la şedinţa Colegiului Director lărgit al PDL care s-a desfăşurat la Braşov, unde va avea loc şi Biroul Permanent Naţional al Partidului, au lipsit primarul Clujului, Emil Boc, primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi primarul din Alba Iulia, Mircea Hava.
Udrea: Din cauza unora care nu au câştigat în viaţa lor alegeri, astăzi PDL pierde oameni importanţi
Deputatul Elena Udrea a declarat, sâmbătă, la Sighişoara, comentând afirmaţile vicepreşedintelui PDL Cezar Preda despre plecările din partid, că din cauza unora care deşi nu au câştigat în viaţa lor alegeri au ajuns în fruntea partidului, astăzi PDL pierde oameni importanţi.
"Când am comentat eu ce spune domnul Cezar Preda? Din cauza unora care deşi nu au câştigat în viaţa lor alegeri şi nu sunt în stare să aducă voturi, dar au ajuns în fruntea partidului, astăzi, Partidul Democrat Liberal pierde oameni importanţi şi aşa va fi şi în continuare", a spus Elena Udrea.
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, sâmbătă, la Braşov, unde are loc şedinţa Colegiului Director lărgit al partidului, că aceia care au plecat la PMP sunt "oameni care s-au obişnuit la guvernare, care au tăiat salariile spunând că ei au de tăiat panglici, de suit pe cal şi de luat bani".
Blaga: Unificarea dreptei se poate face doar în jurul PDL
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că unificarea dreptei se poate face "doar în jurul PDL", iar la un moment dat ar trebui să existe un mare partid de dreapta, care să se opună cu succes PSD.
"Evident că noi suntem adepţii unificării de dreapta şi spunem asta: în jurul partidului democrat-liberal, dar cu lăsat loc de bună ziua. Vă fac un scurtă istorie: la început au dorit să se unifice două partide de dreapta – Forţa Civică şi PNŢCD. Noi, cei din PDL am aflat asta din ziar. Cât a ţinut respectiva construcţie, aţi văzut. Acuma, am văzut cât de calde sunt relaţiile între Partidul Mişcarea Populară şi Forţa Civică, doar din declaraţiile de ieri şi alaltăieri. «Hai Răzvane (Mihai Răzvan Ungureanu – n.r.), dar fără pretenţii». Unificarea Dreptei se poate face doar în jurul PDL", a spus Blaga, într-o conferinţă de presă.
Lideerul PDL a mai spus că pe termen mediu va trebui ca PDL "să găsească toate argumentele construirii unui mare partid de dreapta" care să se opună cu succes PSD.
De asemenea, el a spus că, după alegerile europarlamentare, are convingerea că PDL va avea înţelepciunea "să susţină un singur candidat al dreptei, care va şi câştiga, la alegerile prezidenţiale", în persoana lui Cătălin Predoiu.
Boc, absent de la şedinţa Colegiului Director al PDL; Cezar Preda: Boc a primit enorm de la PDL
Fostul preşedinte al PDL Emil Boc lipseşte de la şedinţa Colegiului Director lărgit al PDL, care are loc, sâmbătă, la Braşov, vicepreşedintele partidului Cezar Preda declarând despre absenţa acestuia că, dacă Boc "consideră că altcineva i-a dat, ci nu PDL, este liber să facă ce doreşte".
De la şedinţa Colegiului Director lărgit al PDL care se desfăşoară la Braşov absentează fostul preşedinte al partidului Emil Boc.
Întrebat despre absenţa acestuia, vicepreşedintele PDL Cezar Preda a spus că Emil Boc este "un om care a primit enorm de la PDL".
"Domnul Boc este un om care a primit enorm de la PDL. Dacă domnia sa consideră că altcineva i-a dat, şi nu PDL, cum de fapt şi alţii consideră că ei şi-au luat, ci nu că le-a dat partidul, este liber să facă ce doreşte. L-am respectat, îl respect şi îl voi respecta atât timp cât este în interiorul partidului. Când nu va mai fi în partid, nu se va mai bucura de respectul meu", a afirmat Cezar Preda.
La rândul său, liderul PDL Theodor Stolojan a spus nu crede că Emil Boc va pleca la PMP.
"Nu cred că domnul Boc va merge la Mişcarea Populară. Domnul Boc iubeşte acest partid şi cred că va rămâne în PDL. Mie îmi pare rău de fiecare om care a plecat din partid, dar în viaţă asta este. Este o perioadă în care fiecare îşi face propriul examen de conştiinţă, ia deciziile pe care le crede de cuviinţă. Eu nu cred că vom avea pierderi mari pentru că partidul a trecut printr-o restructurare, printr-o organizare internă", a afirmat Stolojan.
Emil Boc nu a putut fi contactat pentru a explica absenţa sa de la şedinţa Colegiului Director lărgit al PDL.
Sâmbătă, la Braşov are loc şedinţa Colegiului Director lărgit al PDL, care are ca teme anunţate strategia partidului pentru alegerile europarlamentare şi agenda parlamentară pentru următoarea sesiune. Tot sâmbătă va avea loc şi şedinta Biroului Permanent Naţional al PDL, la care fusese invitată şi Elena Udrea, pentru a explica declaraţiile sale publice privind deciziile conducerii PDL.
Elena Udrea a anunţat, joi, că a demisionat din PDL şi s-a înscris în Mişcarea Populară. În urma plecării acesteia, au trecut de la PDL la PMP parlamentarii democrat-liberali Camelia Bogdăneci, Daniel Geantă, Dragoş Gunia, Petru Movilă, Adrian Gurzău, Andrei Voloşevici, Ciprian Rogojan, Florin Popescu, Florin Secară şi Gheorghe Florin.
Elena Udrea a declarat, vineri, că primarul Clujului, Emil Boc, s-ar putea regăsi "categoric" în Partidul Mişcarea Populară, ea precizând însă că fostul premier ar putea susţine PMP "de la distanţă, chiar rămânând în PDL".
Întrebată, într-un interviu la RFI, dacă Emil Boc s-ar putea regăsi în Partidul Mişcarea Populară şi dacă uşa acestei formaţiuni este deschisă pentru actualul primar al Clujului, Udrea a răspuns: "Categoric, da! Numai că legea nu permite primarilor să plece din partidul cu care au câştigat alegerile, însă evident că Emil Boc împărtăşeşte aceleaşi idei, aceleaşi proiecte, aceeaşi luptă pe care o duc şi Traian Băsescu şi echipa preşedintelui din PDL şi sunt convinsă că şi sub forma aceasta, de la distanţă, chiar rămânând în Partidul Democrat Liberal, Emil Boc este alături de efortul Partidului Mişcarea Populară şi de preşedinte de a se opune actualei Puteri, de efortul de a continua reforme importante, cum sunt cele care au demarat şi uitaţi că primesc piedici tot timpul şi acum mă refer la reforma justiţiei, spre exemplu".
Citește pe alephnews.ro: Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
Citește pe www.zf.ro: Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
PROSPORT.RO
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
CANCAN.RO
Rețeta de prăjitură cu creme anglaise care Elena Lasconi a câștigat Masterchef de la Pro TV
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe