Senatorul PSD Darius Vâlcov a fost propus pentru postul de ministru delegat pentru Buget

Senatorul PSD Darius Vâlcov, fost primar PDL al municipiului Slatina şi preşedinte al PDL Olt în perioada 2007-2012, a fost propus de premierul Victor Ponta pentru postul de ministru delegat pentru Buget, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Urmărește
2097 afișări
Imaginea articolului Senatorul PSD Darius Vâlcov a fost propus pentru postul de ministru delegat pentru Buget

Senatorul PSD Darius Vâlcov (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Contactat de MEDIAFAX, premierul Victor Ponta a confirmat propunerea.

Vâlcov este preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senat.

În perioada 2000-2004, Vâlcov a fost director general la Banca Populară Română pentru Dezvoltare, sucursala Slatina, iar ulterior, în 2004, a lucrat ca director economic la firma Octogon din Slatina.

În intervalul 2004-2012 a fost primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, din partea PDL, partid pentru care a condus filiala Olt până în 2012, când a devenit membru al Partidului Social Democrat.

El este doctor în economie, după studii la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Darius Vâlcov este soţul Laviniei Şandru, fost vicepreşedinte UNPR şi actual realizator TV.

Surse guvernamentale au declarat luni pentru MEDIAFAX că premierul Victor Ponta va anunţa, marţi, înaintea şedinţei de Guvern, propunerea pe care o va face pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget.

Premierul Ponta declarase, săptămâna trecută, că noile propuneri pentru funcţiile de miniştri ai Culturii şi Bugetului vor fi făcute la sfârşitul lunii august, el adăugând că se gândeşte să-i facă "o surpriză plăcută" şefului statului, Traian Băsescu, întrucât nu mai poate refuza nominalizările.

Iniţial, pentru această funcţie a fost propus deputatul PSD Claudiu Manda, preşedinte al PSD Dolj şi vicepreşedinte al comisiei de buget-finanţe, dar propunerea a fost respinsă de preşedintele Traian Băsescu, care a arătat că acesta nu este potrivit pentru funcţia de ministru al Bugetului, deoarece experienţa sa cea mai complexă este legată de funcţia de director la Casa studenţilor Craiova, unde singurul calcul economic e valoarea biletelor rupte.

Postul de ministru deleget pentru Buget, ocupat în prezent de Liviu Voinea, va fi vacantat deoarece Voinea urmează să ocupe un post de viceguvernator la Banca Naţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici