Articolul potrivit căruia SPP poate asigura, gratuti, protecţie şi preşedinţilor de partide parlamentare a fost eliminat de Comisia de apărare de la Senat în 3 noiembrie. Tot atunci a fost eliminat din proiectul de lege şi articolul care prevedea secretizarea întregii activităţi a serviciului.
Proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2015 privind unele măsuri pentru asigurarea mijloacelor de transport destinate activităţii de curierat a materialelor clasificate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptat în plenul Senatului cu 96 de voturi „pentru” şi o abţinere.
Ordonanţa de urgenţă prevede asigurarea mijloacelor de transport pentru curierat a materialelor NATO şi UE clasificate, conform standardelor cerute privind condiţiile de siguranţă.
Totodată, Oficiul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat(ORNISS) a primit dreptul să achiziţioneze două mijloace de transport pentru care s-a repartizat şi o cotă de combustibil de până la 500 de litri pe lună.
De asemenea, în caz de criză, instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, apărării şi ordinii publice pot scoate, cu titlul gratuit, produse(carburanţi) de la rezerva de stat.
SPP poate suplimenta, în limita efectivelor aprobate, forţele şi mijloacele destinate prin lege protecţiei demnitarilor străini, pe timpul şederii lor în România, la cererea acestora, contra cost.
Proiectul de legea va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional.