- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (22.10.2015, 14:42)
- Alina Novaceanu
Senatul cumpără o maşină de numărat bancnote, antene WIFI şi servicii de curăţătorie chimică
Senatul intenţionează să achiziţioneze o maşină de numărat bancnote, 12 antene WIFI, servicii de curăţătorie chimică, dar şi materiale textile pentru confecţionarea perdelelor, potrivit site-ul instituţiei.

Senatul cumpără o maşină de numărat bancnote, antene WIFI şi servicii de curăţătorie chimică (Imagine: Catalina Filip/ Arhiva Mediafax Foto)
Astfel, conform informaţiilor publicate pe site-ul Senatului, maşina de numărat bancnote trebuie să fie dotată cu un sistem de detecţie, cu ultraviolete, pentru a se detecta bancnotele lipite sau îndoite. Maşina trebuie să aibă afişaj extern pentru client, funcţie de acumulare a teancurilor, pornire automată la punerea bancnotelor în aparat şi garanţie minim un an.
Senatul achiziţionează şi 12 antene WIFI, dar şi servicii de curăţătorie chimică pentru materiale textile, cum ar fi: feţe de masă din satin, damasc, de diferite dimensiuni, draperii, în cantitate de aproximativ 1.500 kilograme.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească prestatorul sunt să ridice de la sediul beneficiarului produsele pentru curăţare, pe cheltuiala sa în termen de o zi lucrătoare de la solicitarea scrisă sau telefonică a persoanei responsabile cu derularea contractului, să livreze produsele curăţate în maxim 3 zile lucrătoare de la ridicarea lor la sediul beneficiarului şi să utilizeze numai substanţe şi echipamente certificate şi aprobate de autorităţile naţionale şi internaţionale competente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump îl demite pe şeful Statului Major Întrunit, C.Q. Brown
-
Reuters: SUA iau în calcul să taie accesul Ucrainei la internetul Starlink dacă nu va semna acordul privind mineralele rare
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
În cazul în care prestatorul livrează produsele curăţate cu defecte, rupte, decolorate, acesta se obligă să plătească contravaloarea bunurilor deteriorate la preţul pieţei.
Senatul mai doreşte să cumpere 1.200 metri de voal simplu alb, cu ţesătura transparentă din bumbac, mătase sau fire sintetice pentru confecţionare perdele, 1.000 metri de rejansă albă sau transparent, precum şi aţă de cusut albă pentru maşină profesională.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe